My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

Artă scufundată: „Evoluţia tăcută”

Oricine a făcut scufundări în ape tropicale cunoaşte minunile recifelor de corali: un curcubeu de culori, mulţimi de peşti cutreierând împrejur, miriade de creaturi mici care îşi găsesc refugiu în peşterile şi fisurile pe care numai o structură de corali le poate oferi. Din nefericire, nu poţi găsi aceste „construcţii” naturale peste tot, aici omul (bun) încercând să intervină într-o manieră pozitivă.

Poate aţi auzit de programele „platforme-în-recife” („Rigs-to-Reefs” – RTR); dacă nu aţi auzit, înseamnă că locuiţi poate într-o zonă binecuvântată cu un mediu marin bogat şi intact. Aceste platforme sunt doar un exemplu despre cum poţi crea un mediu acvatic artificial atractiv (pe lângă modalităţile mai cunoscute, cum ar fi scufundarea corăbiilor, bărcilor, avioanelor, etc.) prin transformarea structurilor petroliere şi de gaze care nu mai sunt folosite în recife artificiale.

Prima conversie de acest gen a avut loc în 1979 şi a mutat o astfel de structură pe un sit ales în apele districtului Franklin, Florida.  Au urmat mai multe asemenea relocări, iar in 1984 s-a dat chiar o lege dedicată, anul următor concepându-se „Planul Naţional al Recifelor Artificiale” („National Artificial Reef Plan”). Până în 1998 programul era deplin funcţional, 128 de platforme fiind deja donate programelor RTR. Cum există o legătură recunoscută între peşti, pescuit şi structurile petroliere şi de gaze din mediul acvatic, după identificarea zonelor adecvate dezvoltării recifelor artificiale, structurile se plasează în locul potrivit pentru a stimula creşterea coralilor şi a vietăţilor din jur, atrăgând interesul comunităţilor de coastă, al scufundătorilor, dar şi al pescarilor.  Există mai multe modalităţi prin care se pot reloca aceste structuri, prioritatea fiind păstrarea în viaţă a „comunităţilor” deja formate de peştii şi coralii de la baza platformelor.

 

O serie întreagă de organizaţii s-au specializat în acest tip de operaţiuni şi, de la corporaţii petroliere şi de gaze până la diferite grupuri ecologiste, toţi sunt conştienţi de continua degradare la care recifele de corali sunt supuse.

Făcând un pas mai departe în încercarea de a crea substraturi solide, făcute de mâna omului, potrivite creşterii coralilor, artistul Jason deCaires Taylor este implicat în prezent într-o serie de proiecte de artă care plasează diverse compoziţii pe fundul oceanului. Născut într-o familie multiculturală şi petrecându-şi cea mai mare parte a vieţii în ţări diferite, experienţele lui Taylor, de la artist de graffiti până la sculptat în piatră la Catedrala din Canterbury, de la a fi instructor de scufundări la proiecte de scenografie şi instalaţii pentru concerte, toate acestea par a-l fi condus ca un fir roşu invizibil către proiectul său actual din Mexic.

Fiind unul dintre cei care au fondat în 2009 MUSA (Museo Subacuático de Arte – Muzeul Subacvatic al Artei) în Parcul Naţional Marin al Cancun-ului, Mexic, Jason Taylor este şi directorul artistic al muzeului subacvatic, care se va deschide în decembrie 2010. Acesta include până astăzi patru instalaţii – „La Jardinera de la Esperanza” sau „Grădinarul speranţei”, „El Coleccionista de los Sueños Perdidos” sau „Arhiva viselor pierdute”, „Hombre en Llamas” sau „Bărbatul în flăcări” instalate în 2009 şi „La Evolución Silenciosa” sau „Evoluţia tăcută” abia terminată în această lună [noiembrie 2010]. Proiectul este compus din peste 400 de sculpturi din beton în mărime naturală reprezentând localnici în compoziţii variate, în diferite momente ale vieţii lor. După cum explică artistul, „în ultimii 20 de ani generaţia noastră s-a confruntat cu schimbări rapide la nivel tehnologic, cultural cât şi geografic. Simt că acest lucru ne-a lăsat cu un sentiment de pierdere fundamental. Lucrarea mea încearcă să înregistreze câteva dintre aceste momente”. Şi artistul le înregistrează într-un mod cu totul surprinzător: statuile par reale, îngheţate într-o clipă, ca şi cum ochii Meduzei ar trece peste ele şi le-ar transforma una câte una în stane de piatră.

Având ca ţintă atragerea scufundătorilor departe de celelalte recife naturale din zonă, această încercare unică este creată ca o soluţie pentru reducerea presiunii asupra şi a exploatării mediului natural, acordându-i o şansă de a se reface după stricăciunile suferite din cauza oamenilor, dar şi a urganelor şi valurilor. Dupa cum Taylor subliniază, „oamenii de ştiintă prognozează că la actuala viteză de distrugere vom pierde 80% dintre recifele naturale de corali până în 2050, sper ca lucrările mele să semnaleze această ipoteză cu adevărat înspăimântătoare”.

Reciful artificial va oferi un „sol fertil” pentru creşterea viitoare a coralilor, materialul fiind atent ales după ce s-au efectuat cercetări în colaborare cu biologi marini, compoziţia având nevoie de un pH specific pentru a atrage corali şi a hrăni „butaşii” „plantaţi” pe sculpturi (vezi „Bărbatul în flăcări”).

Faza finală a proiectului, „Evoluţia tăcută”, care abia a fost terminată, cuprinde 400 de statui de mărime naturală realizate dintr-un amestec special de ciment, nisip şi micro-silică – un mix care pare a fi pe placul creaturilor subacvatice constituind un suport potrivit pentru creşterea coralilor. Localizată în zona Cancun-ului, în parcul marin care primeşte anual peste 750 000 de vizitatori, lucrarea este impresionantă şi prin dimensiune: acoperă 420 de metri pătraţi de suprafaţă marină şi are o greutate de 180 de tone. Statuile înfăţişează localnici mexicani de toate vârstele şi din toate straturile sociale. Cum este situată la o adâncime destul de mică, această impresionantă „adunare” subacvatică de statui este accesibilă atât scufundătorilor, cât şi snorkeler-ilor, în timp ce bărcile cu fund de sticlă vor înfăţişa priveliştea celor care nu vor să-şi ude picioarele. 

 

Diferite de obişnuitele exponate de artă găzduite într-un mediu steril de muzeu, proiectele lui Taylor, cufundate într-un mediu nou – apa, sunt vii şi într-o continuă schimbare. „Întreaga mea operă se referă la schimbare şi la a contura obiecte care reflectă natura efemeră a vieţii noastre”, spune artistul. Apa se comportă diferit faţă de aer şi asigură modalităţi suplimentare de a explora acest adevărat monument: poţi deveni parte integrantă din el, poţi interacţiona cu el, pe lângă scufundarea în sine care creează o stare specială de a fi, şi oferă o călătorie contemplativă într-o lume atât de diferită. Taylor duce această călătorie un pas mai departe, într-o lume străină, o reflexie a celei în care ne aflăm, dar care ne dă distanţa necesară pentru a cântări şi a procesa ceea ce reprezintă. Schimbări de lumină, puncte diferite de observaţie, o transformare perpetuă, viaţă – la toate acestea ne invită artistul. Şi o face într-un mod minunat!

Este acesta viitorul scufundărilor?!

„Sculpturile mele nu sunt memoriale. Ele sunt despre aici şi acum. Nu există un sentiment de proprietate, de posesiune.” (Jason deCaires Taylor)

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg