My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

Explorând măruntaiele Pământului: scufundări speologice în Mexic

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în scufundări şi o pasiune excepţională pentru cele speologice, Robert Schmittner este un simbol al perseverenţei. După ce a reuşit să-şi depăşească dezamăgirea iniţială atunci când a încercat să-şi obţină certificarea de scafandru în Germania, determinarea lui Robbie l-a adus în Tulum, Mexic, unde a reuşit, după patru ani de eforturi împreună cu amicul său Steve Bogaerts, să stabilească Sac Actun drept cel mai mare sistem de peşteri submerse din lume. În continuare, Robbie a povestit pentru mydive.ro despre experienţele sale în peşterile din Peninsula Yucatán şi despre căutările sale pentru o conexiune între sistemul Aktun Hu şi sistemul Sac Actun, care s-au materializat la începutul acestui an (2011), peştera devenind astfel cea de-a patra din lume ca lungime.

 

Când ai început scufundările şi de ce? Ai vreo poveste referitoare la acel moment?

Am fost mereu fascinat de filmele lui Jacques Cousteau şi Hans Hass. Am făcut prima încercare de a obţine un certificat de scafandru în Germania, când tocmai împlinisem 18 ani. Din păcate, m-am înscris la un instructor care părea să fie un fost sergent militar de instrucţie. M-a făcut să execut „ascensiunea controlată în caz de urgenţă” [CESA] de la 18 metri de cinci sau şase ori, apa avea o temperatură de 4 grade [C] (eu eram într-un costum umed de neopren), iar lacul era pe jumătate îngheţat. Pentru că sângeram deja pe nas, după ultima încercare am renunţat la curs. Mi-a luat aproape doi ani înainte să încerc din nou. Apoi am găsit un instructor bun şi am făcut cursul de începători (Open Water Diver) în toamna anului 1994.

Spune-ne câte ceva despre cariera ta de scufundător. Cum ai decis să vii/rămâi în Mexic?

Aşa cum am menţionat, am făcut cursul de începători în 1994, în Germania. Apoi am mers în Maldive, în prima mea vacanţă de scufundări, şi m-a „prins” bine microbul acolo! Imediat după întoarcerea din Maldive am continuat cursurile, am făcut cursul de avansaţi, cursul de Rescue, cel de Divemaster şi am început să lucrez în timpul liber la acelaşi magazin de scufundări unde am făcut cursul de începători, aproape de oraşul meu natal, Rothenbuch, un sătuc cu 2000 de suflete aflat aproape de Frankfurt.   

S-a întâmplat ca proprietarul acestui magazin şi soţia sa, care era mexicană, să decidă să plece în Mexic pentru a-şi deschide un centru de scufundări în Tulum. Pentru că mă găseam frecvent în magazinul lor, lucrasem ca asistent şi devenisem prieten cu ei, bineînţeles că a trebuit să îi vizitez şi să văd unde s-au mutat. Odată ajuns în Tulum, am încercat ceva nou: scufundările în peşteri (1996); la acel moment acesta a fost cel mai tare lucru pe care îl făcusem vreodată! Şi iar am fost fermecat! Şi de data aceasta a fost o pasiune şi mai mare! Până când am zburat acasă îmi făcusem deja planuri de întoarcere în Tulum ca să văd şi mai mult din aceste peşteri incredibile. Plănuiam chiar să devin instructor Open Water, să mă întorc în Mexic şi să pot preda astfel încât să fac destui bani pentru a-mi susţine şederea acolo. Prin urmare, am aterizat în decembrie 1998 pe aeroportul din Cancun cu ideea de a sta pentru o jumătate de an.

Jumătatea de an a devenit rapid un an şi un an au devenit 13 ani! Isuse, cum zboară timpul!

Cum este viaţa pentru un german în Mexic?

Viaţa este foarte frumoasă pentru mine aici. Eu nu mă văd ca un german sau un mexican sau de orice altă naţionalitate, eu sunt doar eu! Acum sunt o persoană care se bucură foarte mult de natură, de clima caldă şi de libertatea personală! Din acest punct de vedere pentru mine Mexicul are mult mai mult de oferit decât Germania. În plus, aici mi-am găsit pasiunea de a descoperi locuri care nu au fost niciodată înainte văzute de ochii omului.

De unde vine pasiunea ta pentru speologia subacvatică/speologie; ce este atât de special în peşteri, ce te atrage? Cum ţi-ai început explorările?

Ei bine, am început ca „scafandru sportiv în peşteri”, ghidând scafandri speologi prin zonele de lumină ale intrărilor în peşteri şi predând cursuri de începători şi avansaţi pentru a câştiga bani şi a putea trăi aici. Dar, de obicei, imediat după muncă, îmi puneam în camioneta magazinului echipamentul pentru explorarea peşterilor, căutam un partener şi mergeam la scufundări în peşteri! Aceste locuri erau şi sunt incredibile! Nu voi reuşi niciodată să explic cu adevărat ce înseamnă! Le poţi descrie în cele mai frumoase culori, dar nu vei putea niciodată să faci pe cineva să înţeleagă în totalitate ce înseamnă să pluteşi prin acest spaţiu interior! Unele locuri arată cu totul şi cu totul cum v-aţi imagina Luna! Altele ca Marte, Pluto sau Venus! Şi mai mult de o duzină din aceste „porţi stelare” sunt la doar câteva minute distanţă de Tulum.

Nu mă mai săturam de aceste peşteri. După un timp a trebuit să încep scufundări solo în peşteri, pentru că nu reuşeam să găsesc oameni care să împărtăşească entuziasmul meu de a merge la scufundări în fiecare seară/noapte! Prin urmare, am ajuns să cunosc peşterile din jurul Tulum-ului şi m-am aventurat  din ce în ce mai des departe de zonele turistice, unde am găsit locuri în care firul ghid se termina, dar galeria continua în peşteră. Sau locuri pe unde firul ghid trecea pe lângă o galerie, care se bifurca într-o altă direcţie, dar nu avea niciun fir în ea!

După câteva încercări fricoase de a instala un fir ghid nou ici şi colo, un băştinaş maya ne-a arătat mie şi lui Gunnar Wagner, proprietarul magazinului unde lucram, o dolină [N.B. – de prăbuşire, cenote] total neexplorată. O uimitoare lume nouă şi-a deschis porţile pentru noi când am intrat prin aceasta! Galeriile de acolo erau imense, decorate incredibil şi se întindeau pe kilometri şi kilometri! Am construit o tabără şi am rămas în pădurea tropicală mai mult de o lună. Acolo am găsit rămăşiţele unui mamut şi a unui leneş gigantic, descoperire care a fost publicată în National Geographic şi în nişte reviste de scufundări. Pe scurt: ne-am distrat de minune!

Am lucrat mai mulţi ani în acest sistem de peşteri şi aşa mi-am descoperit pasiunea de a explora.
   
La începutul acestui an ai stabilit o altă conexiune între sistemul Aktun Hu şi sistemul Sac Actun al regiunii Nohoch Nah Chich, care a devenit cea de-a patra peşteră din lume ca lungime. Spune-ne cum s-a întâmplat acest lucru.

Conexiunea! Am început să mă scufund prin dolina în care şi scafandrii intră atunci când se scufundă la „Gaura Neagră” [„Hoyo Negro”] (aceasta e denumirea corectă, „Abisul Negru” este greşit), dar în loc să merg împotriva curentului spre „Gaura Neagră”, m-am dus în aval, departe de ea. Am continuat să înaintez până unde se termina firul deja instalat, care a fost în cea mai mare parte pus acolo de către Mike Madden în 1996. Echipa care explorează în prezent Actun Hu (Alejandro Alvarez, Beto Nava şi Franco Attolini) foloseşte metoda DIR [Doing It Right], cu o configuraţie de echipament montat pe spate („backmount”) şi cu echipe de cel puţin doi sau trei scafandri. Acest tip de explorare nu le-a permis înaintarea până la capătul firului din aval, deoarece acesta se oprea la o restricţie pentru configuraţia de echipament montat pe lateral („sidemount”). După ce am verificat zona, m-am dus să-l văd pe Alejandro Alvarez pentru a cere permisiunea să verific dacă pot continua la restricţia menţionată. El nu a avut nici o obiecţie, aşa că am mers, am trecut de restricţie şi am continuat mai departe.

În trei scufundări am instalat mai mult de un kilometru de fir ghid spre sud şi după un timp cotind spre est, unde voiam să merg în căutarea sitemului Sac Actun. La un moment dat, în timp ce înaintam printr-o restricţie pentru configuraţie de echipament montat pe lateral („sidemount”), care era atât de mică încât a trebuit să dau jos o butelie pentru a putea trece, am dat peste un alt fir ghid în faţa mea. Am fost foarte entuziasmat, deoarece am crezut că deja mă conectasem la Sac Actun! Dar, în timp ce inspectam firul la care mă conectasem, pentru a putea găsi locul de conexiune pe harta Sac-ului, mi-am dat seama că m-am conectat la un alt sistem mai mic, despre care nici nu ştiam că exista. Am inspectat toate firele şi am descoperit două doline conectate una cu cealaltă de către Mike Madden în 1996. Eram la încă aproximativ  200 de metri distanţă de Sac Actun.

Una dintre doline (două uşi) era destul de mare şi am găsit încă două bazine cu apă în aceeaşi depresiune, în care încă nu intrase nimeni până atunci. Aşa că am intrat eu! Bazinul de pe partea de nord-est (cel mai apropiat de Sac) sufla apă foarte puternic, cel mai puternic flux pe care l-am văzut în zona noastră. Urmărind acest curs am reuşit să ajung la Sac Actun dintr-o singură scufundare. Acum aveam două bazine de apă în interiorul aceleiaşi depresiuni, dar ele aparţineau de două sisteme de peşteri diferite. La cea de-a doua mea scufundare la bazinul de nord-est am încercat să ocolesc depresiunea, înapoi jos înspre sud, unde am vrut să găsesc firele de la Actun Hu. Am reuşit să parcurg jumătate din distanţa până acolo. Apoi am ajuns la o restricţie de care nu am putut trece nici cu ambele butelii decuplate şi aşezate în faţa mea. Am putut să mă strecor pe jumătate în strâmtoare, dar asta a fost tot! Eram convins că puteam trece în momentul în care mi-aş fi dat jos şi vesta pentru echipamentul montat lateral. Dar, pentru că aveam încă posibilitatea de a găsi acelaşi loc din cealaltă parte, am decis să nu o fac. A fost bine că m-am strecurat prin restricţie, pentru că aşa am putut vedea, o frumoasă cameră laterală de cealaltă parte a restricţiei şi că exista măcar suficient spaţiu pentru a mă întoarce în cazul în care aş fi înaintat cu o altă ocazie. Am putut vedea, de asemenea, şi o grămadă mare de rădăcini de copaci străbătând prin tavanul peşterii. Un alt semn clar că exista o peşteră de partea cealaltă a fost fluxul de apă foarte puternic care pompa în faţa mea. Acea apă venea de undeva!

Acum, după o altă scufundare, unde am filmat în interiorul dolinei cu două uşi, i-am arătat prietenului meu Marty celelalte două bazine şi i-am spus că unul dintre ele duce direct spre Sac Actun şi că am găsit şi o peşteră în celălalt bazin, dar că peştera se „zideşte” după un timp şi nu se conectează cu nici un alt fir ghid. Deci, practic, aveam o depresiune cu trei bazine, care erau toate parte din sisteme diferite. Aşa cum ne deplasam în jurul depresiunii, am văzut o gaură pe partea de est a depresiunii pe care nu o observasem înainte. M-am uitat în ea şi am văzut o cameră mare uscată în spatele ei! Când am coborât în ea folosind o lanternă, am găsit un mare bazin cu apă pe fundul peşterii uscate. Această apă se mişca la fel de puternic ca aceea din interiorul galeriei care ducea la Sac Actun sau la locul prin care nu am putut trece. Se puteau vedea vârtejuri la suprafaţa apei, lucru foarte neobişnuit pentru regiunea noastră.

Nu trebuie să vă spun că am intrat direct în acest bazin cu restul de aer pe care încă îl mai aveam în butelii de la scufundarea cu filmare. Mai întâi am intrat în curent şi am început explorarea spre sud. Chiar de la începutul scufundării o stâncă mare mi-a blocat drumul, dar, după un pic de muncă, am fost în stare să o dau la o parte din calea mea împingând-o în jos în depresiune. Am continuat drumul şi, după numai zece minute, am găsit firul de la Aktun Hu. Pentru a păstra vizibilitatea, atunci când am încercat să găsesc firul de la Sac, am decis să ies afară din bazin, care era „bazinul Actun Hu”, mi-am cărat echipamentul peste depresiune cu ajutorul prietenului meu Marty şi al fratelui meu Richie şi am intrat în acelaşi bazin (# 4) din nou, unde îmi începusem scufundarea cu 15 minute mai devreme. Am început să explorez acum cu curentul mergând spre nord. După ce am parcurs puţin din drum am găsit un puţ chiar sub mine, care fără îndoială aspira apă în jos în el şi părea să ducă spre un nivel mai profund al peşterii. Din păcate, acesta era blocat de pietre mari şi stalactite rupte. Aşa că am continuat căutarea unui alt drum în jos, unde mergea apa. Nu am putut găsi un altul! Pentru că nivelul gazului era scăzut la acest moment, am decis să mă opresc şi să mă întorc în ziua următoare. Zis şi făcut, dar pentru că nu am găsit un alt drum, m-am dus la puţ şi am început să trag de pietrele îngrămădite acolo. După aproximativ o jumătate de oră am reuşit să-mi fac loc (cu o butelie în faţă) prin gaura de iepure. La baza acesteia (la o adâncime de aproximativ 2 metri) pasajul cotea lateral din nou şi am reuşit să avansez. Pentru că toată această muncă, mutând lucruri, a creat o mulţime de sedimente în suspensie, mi-a fost foarte dificil să-mi găsesc drumul printr-o peşteră destul de mică. Am reuşit să montez încă 50 de metri şi să închei scufundarea din nou în faţa unei restricţii foarte mici din faţa mea. Debitul apei mergea cu forţa descrisă chiar în ea. Pentru că această scufundare fusese, din punct de vedere mental, destul de extenuantă, m-am întors şi am ieşit din peşteră, colectând datele firului pe care tocmai îl montasem.

Seara am introdus informaţiile în computer şi am putut vedea că ambele fire ghid, cel din sud provenind de la bazinul Sac şi cel pe care tocmai îl instalasem mergând spre nord, sunt orientate unul spre altul. Un curent foarte puternic care merge spre o restricţie mică pe de o parte şi un flux foarte puternic care vine dinspre o restricţie mică de cealaltă parte! Eram pe drumul cel bun! Sigur! Distanţa dintre ele, aşa cum rezulta de pe hartă, era de aproximativ 20 de metri.

A doua zi m-am dus din nou la locul unde mă întorsesem cu o zi înainte. Când am ajuns la capătul firului ghid, mi-am conectat noul fir la acesta şi apoi mi-am dat imediat buteliile jos, deoarece aceasta era singura cale de a înainta. Trecând prin strâmtoarea pasajului, o mulţime de sedimente s-au ridicat din nou şi au fost suflate direct în faţa mea. Acum exploram, împingând două butelii şi un mosor în faţa mea, pipăiam drumul, pentru că nu puteam vedea, printr-un tunel suficient de larg pentru a mă strecura prin el. M-am oprit de mai multe ori, fără să mă mişc deloc, pentru a permite curentului să limpezească un pic apa şi să am vizibilitate din nou. Deci, puteam vedea puţin, dar, imediat la următoarea mişcare, vizibilitatea ajungea din nou la zero. Prima dată când mi-a trecut prin cap „La naiba cu conexiunea şi întoarce-te”, am continuat! „La naiba, trebuie să fiu atât de aproape!” Când mi-a venit în minte a doua oară acelaşi gând, am decis să anulez scufundarea şi să ies naiba de-acolo! Acum, problema mea era că nu mă puteam întoarce! Aşa că am mers mai departe pipăind cu mâna, încercând să găsesc un loc destul de larg pentru a mă roti. Când am găsit acest loc, m-am înghesuit în lateral cât de mult am putut pentru a mă întoarce într-o parte. Dar înainte de a face acest lucru m-am gândit să aştept câteva minute din nou pentru a avea un pic mai multă vizibilitate pentru manevra mea. Pe măsură ce vizibilitatea revenea am văzut ceva care mi-a schimbat imediat planurile de a abandona scufundarea! Radacini! Rădăcinile! Cele pe care le văzusem din partea cealaltă când m-am uitat prin restricţie! A trebuit să avansez puţin şi, de fapt, să-mi croiesc drum prin ghemotocul de rădăcini pentru a ieşi de partea cealaltă, în camera micuţă care părea o gaură gigantică în acel moment! În cameră vizibilitatea era zero din nou şi am decis să plutesc pozitiv sub plafonul peşterii, fără să mă mişc, pentru a avea din nou puţină vizibilitate. Două-trei minute mai târziu m-am dus spre partea de jos a camerei unde am găsit restricţia, care avea firul şi săgeata mea în interior! Mi-am conectat firul ghid la acesta şi l-am tăiat! Eram foarte fericit pentru faptul că am avut o bună vizibilitate pe tot drumul de întoarcere, în timp ce exploram în curent. Lungimea a ceea ce am instalat era după cum prevazuse harta înainte: 20 de metri! Pentru a-l instala mi-a luat 37 de minute şi alte 30 pentru măsurători!

Spune-ne un pic despre mediul înconjurător din peşteri.

Peşterile din Yucatán sunt la adâncime destul de mică, dar foarte, foarte extinse şi complexe; există  şi unele excepţii în ceea ce priveşte adâncimile. „Groapa” („The Pit”) este cea mai adâncă din zonă, ajungând la 120 de metri; „Abisul Albastru” („Blue Abyss”) merge până la 80 de metri şi „Gaura Neagră” („Black Hole”) are o adâncime maximă de 60 de metri. Acestea sunt doar trei locuri care ating adâncimi mai mari, între cele 208 sisteme de peşteri diferite, care adună un total de 910 kilometri de galerii explorate în peşteri. Există sisteme care se extind orizontal pe kilometri şi kilometri şi nu scad sub 5-8 metri adâncime. Acum, adâncimile medii aici, în peşteri, sunt de 14-15 metri. Aceste adâncimi mici şi o mulţime de alte condiţii „prietenoase pentru scafandrii” fac posibilă explorarea acestor sisteme ramificate de peşteri pline cu apă caldă şi limpede ca cristalul, şi cu sute de intrări. Pe lângă acest lucru, peşterile sunt decorate cu o multitudine de stalactite şi stalagmite, a căror frumuseţe te face să vrei să le vizitezi din nou şi din nou!

Galeriile din peşteri s-au format de-a lungul a milioane de ani, prin intermediul apei care îşi căuta drumul prin calcar, din care este formată Peninsula Yucatán. Dar, pentru a construi formaţiunile de stalactite şi stalagmite, peşterile trebuiau să fie uscate. Potrivit oamenilor de ştiinţă peşterile au fost afectate de patru ere glaciare. În aceste vremuri nivelul apelor subterane era mult mai profund şi era posibil să te deplasezi prin peşteri; apa de ploaie a pătruns prin plafonul peşterilor dizolvând calcitul din calcar. Când apa de ploaie picura din plafonul peşterii, aceasta s-a evaporat şi a format stalactitele din tavan şi stalagmitele pe podea. Alte peşteri au asemenea formaţiuni de dimensiuni mai reduse, dar, deoarece acestea sunt destul de corodate, arată foarte bizar, la fel cum ţi-ai imagina peisajul de pe Lună.

Care este locul tău preferat pentru scufundări (peşteră, recif, etc.)?

Sistemul de peşteri Sac Actun.

Ai vreun ritual/vreo pregătire special/ă înainte de aceste scufundări de explorare?

Nu mai mult decât verificarea sistematică a echipamentului de scufundări pentru a vedea dacă funcţionează!

Care este configuraţia preferată/echipamentul preferat pe care îl utilizezi când faci scufundări în peşteri?

În mod categoric configuraţia cu echipamentul montat lateral („sidemount”)! Este mai eficient şi mai sigur!

Faci scufundări cu aer sau amestecuri de gaze?

Eu folosesc de cele mai multe ori Nitrox, doar pentru siguranţă. Profilele de scufundări în peşteri sunt de obicei ciudate! În sus şi în jos după cum doreşte peştera, acesta este modul în care trebuie să mergi!

Cât de periculoase sunt scufundările speologice? Care este cea mai importantă regulă de siguranţă atunci când se explorează peşteri?

Scufundările speologice, în general, sunt foarte periculoase atunci când oamenii intră în peşteri neştiind ce fac. Dacă scafandrii neinstruiţi (fără formare specifică scufundărilor speologice) intră într-o peşteră submersă, există o şansă mai mare ca aceştia să rămână acolo, decât să vină înapoi! Dar cu o bună pregătire şi o atitudine corespunzătoare scufundările speologice pot fi făcute în condiţii de siguranţă maximă!

Care este nivelul minim de certificare de care este nevoie pentru scufundări speologice?

Pentru scufundări speologice în condiţii de siguranţă, oamenii au nevoie să devină „scufundător speolog complet” („Full Cave Diver”).

Ai un centru de scufundări, Xibalba Dive Center, deschis cu 7 ani în urmă şi presupunem că întâlneşti o mulţime de oameni interesaţi să descopere frumuseţea peşterilor submerse. În experienţa ta, este ceva deosebit de dificil (o problemă deosebită) pentru cei care doresc certificări în acest domeniu? Sunt scufundările speologice pentru toată lumea?

Nu, scufundările speologice nu sunt pentru toată lumea! Primul lucru necesar este ca scafandrul să aibă într-adevăr dorinţa de a se scufunda într-o peşteră submersă! Orice alt motiv pentru care oamenii încep să se scufunde în peşteri – „pentru că prietenii o fac” sau „pentru că scufundările tehnice sunt cool” şi „uită-te la mine, de cât echipament mă pot ocupa deodată” – sunt total greşite! Şi este periculos dacă oamenii intră în peşteri pentru motive de genul acesta. Persoanele care pot să îşi asume responsabilitatea pentru ele însele şi au un pic de judecată, de obicei ştiu dacă este o idee bună să înceapă un astfel de curs sau nu. Oamenii care au început cursul de scufundări speologice din motive greşite sau cu o idee greşită despre ce înseamnă acestea, de obicei află în timpul cursului şi nu sunt, în mod normal, în măsură să-l treacă.

Care sunt planurile tale pentru viitor? Ai vreo peşteră/locaţie pe care vrei să o explorezi în mod special?

Ce aş dori să fac este să încerc să sensibilizez oamenii cu privire la aceste peşteri şi la acviferul din Peninsula Yucatán. Peşterile sunt minunate şi chiar şi numai frumuseţea lor este un motiv suficient care le face să merite pe deplin protecţie. Dar, chiar mai mult! Aceste peşteri sunt o comoară pentru ştiinţă! Geologie, hidrologie, paleontologie, arheologie, antropologie! În cazul geologiei şi hidrologiei acestea sunt un pic abstracte, dar paleontologia, arheologia şi antropologia sunt subiecte foarte interesante chiar şi pentru public.

În timpul explorărilor noastre am găsit o mulţime de vestigii din perioada clasică Maya sau chiar mai vechi, din ultima eră glaciară. Exploratorii au găsit tot felul de mega faună, cum ar fi: leneş gigant, mamut, carnivore diferite şi… oameni din ultima eră glaciară! Acei oameni sunt cele mai vechi rămăşiţe găsite în toate Americile. Aceste rămăşiţe vechi descoperite atât de la sud i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să reevalueze teoria despre cum au venit oamenii în America. De asemenea, forma craniilor îi face să creadă că primii americani au provenit dintr-o regiune diferită decât se credea până acum.

Dar sensibilizarea publicului la aceste peşteri nu este uşoară! Deoarece oamenii nu le pot vedea! Sunt mai uşor de protejat ultimii urşi panda, pentru că aceştia sunt atât de „dulci”, dar aproape imposibil de protejat stratul de ozon, deoarece este invizibil şi, prin urmare, oamenilor nu le pasă! Este la fel cu peşterile! Ele nu sunt la vedere pentru majoritatea oamenilor, astfel încât acestora nu le pasă.

Cu explorări suplimentare, cu articole ca acesta pe care îl scriem acum şi un documentar pe care îl realizăm tot acum, încercăm să facem peşterile „vizibile” pentru public. Conştientizarea pe care încercăm să o obţinem este extrem de necesară, deoarece acviferul din peninsulă este în mare pericol. Peşterile şi, de fapt, întreaga matrice stâncoasă sunt saturate cu apă! Apă sărată jos şi o lentilă relativ subţire de apă potabilă în partea de deasupra. Această lentilă de apă proaspătă ar putea fi cel mai mare rezervor de apă dulce al Mexicului, cu calitatea de apă potabilă! Această apă este pe cale să fie risipită de către populaţia în număr prea mare care trăieşte deasupra peşterilor şi de turismul în creştere rapidă în Riviera Maya. Apa reziduală trebuie să fie tratată cu atenţie suplimentară aici şi dezvoltarea trebuie restricţionată, dacă dorim să dăm o şansă peşterilor, apei şi mulţimii de descoperiri nescoase încă la iveală!

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

4 comentarii la “Explorând măruntaiele Pământului: scufundări speologice în Mexic”

  1. cristina says:

    17 mar 2011 at 23:52

    waw!!

  2. marlien colina says:

    20 mar 2011 at 12:15

    Diving is a passion. To enjoy the beauty under the sea. To be surrounded by thousands of fishes as if they trying to tell you smething.
    Would love to explore the caves. Let me know which time of the year is the best time to do it.
    best regards
    marlien

  3. Well, from the top of our heads we would say that you can cave dive all year round. But then it depends where, in which area you would like to go cave diving: there are some places where you have to take into account the flooding of the caves due to the rainy season, which, among other things, has as a result a low visibility in the water. If we talk about the Yucatán Peninsula, there you don’t have this problem, so all you have to think about is the best time that suits you.

    Enjoy your diving adventures!

  4. Agassi says:

    08 apr 2011 at 01:18

    wish i could be there & doing that :( well done sis :)

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg