My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

Fotografii subacvatice „răcoritoare” din nord

Cu mai mult de zece ani de experienţă în domeniul fotografiei subacvatice, Christian Skauge a călătorit, s-a scufundat şi a fotografiat în întreaga lume, dar este în continuare foarte ataşat de coasta de vest a Norvegiei care, în opinia sa, oferă unele dintre cele mai bune locaţii de scufundări în ape reci. El iubeşte mai ales creaturi micuţe precum Nudibranhiatele şi găzduieşte în fiecare an un Atelier de lucru pentru iubitorii de Nudibranhiate care, mai ales în ultima vreme, a devenit un mare succes. Christian este obişnuit cu succesul, având în vedere că a câştigat numeroase concursuri internaţionale de fotografie subacvatică: anul acesta [2011] fotografia sa „Sea Angel”, pozată aproape de Kristiansand în 2009, este expusă în faimosul Muzeu de Istorie Naturală Smithsonian din SUA (expoziţia este deschisă din aprilie până în septembrie 2011). După ce a lucrat aproape cinci ani ca redactor al revistei „Dykking” [Scufundări], experienţa lui Christian în domeniul scufundărilor este vastă, fotografiile şi articolele sale fiind publicate în întreaga Europă şi Scandinavie. În continuare, Christian împărtăşeşte pentru mydive.ro ce l-a determinat în primul rând să se apuce de fotografia subacvatică şi câteva sugestii şi ponturi de luat în seamă când se fac poze „sub”.

Îţi mai aminteşti prima scufundare? Unde şi cum a fost?

Îmi aduc aminte, vag. Au trecut 15 ani şi multe scufundări de atunci, dar îmi aduc încă aminte sentimentul straniu de a te afla sub apă pentru prima oară. Nu-mi amintesc prea mult din acea scufundare, în afară de faptul că era incredibil de emoţionant!

Povesteşte-ne puţin despre cariera ta de scafandru…

Am început în 1996, dar nu m-am scufundat foarte mult în primii câţiva ani. S-a ajuns la un moment dat într-un punct unde trebuia să iau o decizie – să continui sau să găsesc altceva de făcut? Am decis să îmi cumpăr propriul echipament şi după aceasta scufundările au devenit o activitate obişnuită pentru mine. Când au apărut pe piaţă, la începutul mileniului, primele aparate fotografice digitale compacte cu carcasă subacvatică, am devenit dependent de ele şi din acel moment fotografia subacvatică s-a transformat într-o pasiune pentru mine.

În 2006 am început să lucrez pentru revista norvegiană de scufundări „Dykking” şi am devenit redactor un an mai târziu. Atunci scufundările au devenit pentru mine mai mult decât un hobby şi am fost destul de norocos să mă scufund în multe locuri interesante din întreaga lume. În concluzie am acum mai mult de o mie de scufundări la activ.

În 2003 te-ai apucat de fotografia subacvatică. Ce te-a determinat să te apuci de acest lucru?

Mi-am dorit întodeauna să arăt prietenilor şi familiei cât de minunată este lumea subacvatică şi, de fapt, am început puţin mai înainte de 2003, cu o cameră analoagă compactă care nu m-a ajutat deloc. Frustrarea a luat sfârşit când mi-am luat primul aparat foto digital, un Olympus C5050. În sfârşit puteam arăta tuturor ce vedeam sub apă!

Ai învăţat singur sau ai participat la cursuri pentru a deveni fotograf?

Sunt în mare autodidact,  dar am luat parte şi la câteva workshop-uri din care mi-am însuşit o sumedenie de sfaturi folositoare şi din care m-am inspirat. Am citit şi câteva cărţi de specialitate, dar metoda principală de învăţare este cea a încercării şi greşelii cu aparatul foto şi, de asemenea, este important să se discute despre imagini şi tehnici cu prieteni care fac fotografie subacvatică.

Care a fost primul tău aparat foto şi cum funcţiona?

După cum am menţionat, am avut un aparat foto analog înainte de aparatul Olympus C5050. Se numea Reefmaster şi nu avea niciun fel de setări sau posibilităţi. A fost incredibil de frustrant! L-am cumpărat pentru o călătorie în Mexic şi îmi aduc aminte cum aşteptam în fiecare zi după scufundări ca pozele să fie gata de la un automat de o oră. Fiul proprietarului venea alergând cu plicurile, primea câţiva pesos pentru eforturile sale şi eram din ce în ce mai frustrat pe măsură ce mă uitam la fotografii… Lucrurile nu au început să meargă bine până când nu am trecut la fotografia digitală.

În 2005 ai avansat de la un aparat compact la un DSLR (Digital Single-Lens Reflex camera). Cum a fost schimbarea?

La început a fost dificil, dar în curând a devenit din ce în ce mai satisfăcător. Mă obişnuisem să lucrez digital, aşa că a fost doar o chestiune de a mă obişnui cu noul aparat de fotografiat. Deşi era un aparat mult mai mare ca dimensiune şi mult mai complicat, pozele de valoare au început să apară din ce în ce mai des. După ce am reuşit să fac rost de obiectivele adecvate, la scurt timp am putut obţine fotografiile pe care mi le doream.

Care a fost primul tău DSLR şi prima carcasă şi cum au funcţionat?

Primul meu DSLR a fost un Nikon D70s într-o carcasă Nexus. Am fost foarte mulţumit de el şi am rămas la Nikon de atunci.

Ce foloseşti acum? De ce ai ales în mod special acest model de aparat foto şi această carcasă?

Acum utilizez un Nikon D300s într-o carcasă Nauticam. Am schimbat pentru că aveam nevoie de o îmbunătăţire – un ISO mai bun, o opţiune de autofocus mai bună şi aşa mai departe. Nexus nu putea să scoată pe piaţă atât de repede modele noi, iar soluţiile tehnice inovative şi proprietăţile ergonomice ale Nauticam-ului au constituit a alegere evidentă pe care nu am regretat-o nicun moment.

Ce obiective întrebuinţezi?

Am mai multe obiective la dispoziţie, dar când vine vorba de fotografie macro folosesc mai ales obiectivul meu Nikkor 105mm cu sau fără un tele-convertor de 1,4x. Am, de asemenea, un obiectiv macro de 60mm care funcţionează foarte bine cu tele-convertorul.

Pentru unghiuri largi utilizez adesea transfocatorul ochi de peşte Tokina 10-17mm pentru versatilitatea sa, deşi îmi iubesc de asemenea obiectivul meu ochi de peşte Nikkor 10,5mm.

Ce îţi place să fotografiezi sub apă (vietăţi acvatice, epave etc.)?

Pasiunea mea cea mai mare este fotografia macro, mai ales Nudibranhiatele, dar îmi place să fotografiez şi epave. Din moment ce mă interesează şi biologia marină, trebuie să recunosc totuşi că interesul meu cel mai mare se îndreaptă către vietăţile marine.

Eşti un fotograf subacvatic premiat. Ce te face un bun fotograf subacvatic? Ai vreun sfat pentru cei care vor să se apuce de aşa ceva?

Da, am fost destul de norocos să mă descurc bine într-o serie de concursuri naţionale şi internaţionale. Este totuşi destul de dificil să spun ce te face un bun fotograf subacvatic. Lăsând la o parte latura tehnică a fotografiei, să fii expert în compoziţii este mai mult o formă de artă şi necesită o oarecare experienţă. Dar oricine poate face asta, este nevoie doar de dedicaţie şi motivaţie! Sfatul meu ar fi probabil să facă o grămadă de poze şi să se uite foarte mult la fotografiile altora, mai ales în concursuri. Asta îţi dă o idee despre cum ar trebui să se facă.

Începând din aprilie 2011 fotografia ta „Sea Angel” (Clione limacine) este expusă în Muzeul de Istorie Naturală Smithsonian, ca parte a expoziţiei „Nature’s Best Windland Smith Rice Awards”. Cum te face să te simţi acest lucru?

Mă simt fantastic! Este incredibil doar să mă gândesc la faptul că acesta este cel mai mare muzeu al lumii cu milioane de vizitatori în fiecare an, şi sunt foarte mândru să am o imagine expusă acolo. Îmi doresc să ajung să o văd eu însumi, dar din fericire am nişte rude în Washington care au văzut-o deja şi care au reuşit să îmi trimită pe email câteva poze ale expoziţiei.

Când şi unde ai făcut acea fotografie?

Fotografia a fost surprinsă lângă Kristiansand pe coasta norvegiană de sud în aprilie, acum doi ani. A fost destul de complicat, pentru că moluştelor acestora marine le place cel mai mult în larg, aşa că a cam trebuit să plutesc cu ei şi să încerc să încadrez unul în timp ce făceam asta. A fost o experienţă puţin Zen – ca să surprind instantaneul a trebuit să devin aproape plancton. După multe încercări, în sfârşit am reuşit să obţin fotografiile dorite.

După cum ai precizat la început, ai lucrat aproape cinci ani ca redactor al revistei norvegiene de scufundări „Dykking”. Ce fel de experienţă a fost aceea?

A fost o experienţă extraordinară! Nu doar am avut şansa să îmi explorez latura creativă mai mult ca înainte, dar am avut oportuniatea să călătoresc în lumea întreagă, cu aparatul foto în mână şi butelia pe spate, să mă documentez şi să transmit mai departe experienţele mele cititorilor. După ce am părăsit revista anul trecut, încă simt că îmi mai lipseşte.

Există scafandri/fotografi care te-au inspirat? Ai un scafandru sau fotograf subacvatic care reprezintă un model sau „idol” pentru tine?

Oameni precum fostul campion mondial Espen Rekdal, cu care am norocul să fiu prieten, sunt o adevărată inspiraţie. Alex Mustard, cu care am participat la două ateliere la Gulen Dive Resort pe coasta de vest norvegiană, este de asemenea un personaj inspiraţional.

Călătoreşti mult şi găzduieşti multe ateliere de fotografie. Ai vreun sfat de la specialist?

În ceea ce priveşte călătoriile, călătoriţi fără o tonă de lucruri. Puteţi cumpăra majoritatea lucrurilor de care aveţi nevoie la destinaţie, aşa că asiguraţi-vă că nu lăsaţi acasă vreun echipament de fotografiat. O să regretaţi mereu! Faceţi-vă o listă ca să vă asiguraţi că toate bateriile, încărcătoarele şi restul elementelor nu au rămas acasă – acest lucru vă poate strica orice călătorie de scufundări. Când participaţi la un workshop sfatul meu este să fiţi cât mai deschişi la minte şi să uitaţi ce aţi făcut în trecut. Încercaţi să învăţaţi nu numai de la cei care conduc atelierul, dar şi de la ceilalţi participanţi. Puneţi multe întrebări, chiar dacă par stupide. Aceasta este cea mai bună modalitate de a învăţa.

Ai suferit vreodată de boală de decompresie sau ai fost într-o cameră de recompresie?

Nu, niciodată – nici pe departe. Am avut nişte simptome ciudate iarna trecută [2010-2011] după ce am pierdut mult în greutate, dar cred că s-au datorat faptului că mi-a fost mai frig decât eram obişnuit – mare parte din izolaţia-mi proprie nu mai era!

Care şi unde a fost cea mai memorabilă scufundare?

Oh, este foarte greu de zis! Am avut atâtea experienţe incredibile de-a lungul anilor. Dacă trebuie să aleg una, probabil este o scufundare pe coasta Watamu din Kenya unde un pui de rechin balenă s-a jucat cu mine aproape o jumătate de oră. Avea nişte remore înăuntrul gurii şi probabil credea că eu sunt cel mai mare peşte sanitar întâlnit vreodată şi vroia să îi îndepărtez. Gura era de dimensiunea unui portbagaj de maşină!

Ai vreun sfat special despre scufundările în Norvegia?

Luaţi-vă un costum uscat! Chiar dacă temperaturile la suprafaţă pot să fie peste 20°C la sfârşitul verii, apa este întodeauna mai rece pe măsură ce mergi mai adânc. Pentru a te bucura cu adevărat de spectaculoasa frumuseţe naturală şi pentru a te putea concentra pe siguranţă şi fotografie ai nevoie să îţi fie cald.

Unde ai vrea să te scufunzi în viitor?

Am încă o mulţime de locuri pe care aş vrea să le vizitez. Australia este sus pe listă, dar locuri precum Insula Vancouver, Galapagos, Japonia şi Pacificul încă îmi mai fac tălpile să furnice. Şi, ca întodeauna, va trebui să mă întorc într-unul dintre locurile mele preferate, Bonaire în Caraibe.

Ce urmează? Ce planuri de viitor ai?

Pentru mine în continuare urmează o scurtă călătorie în Islanda în septembrie, doar pentru a mă scufunda în faimosul Thingvellir. După, voi găzdui un atelier la Gulen Dive Resort împreună cu Espen Rekdal şi Lasse Iversen de la Aquaphoto, înainte de a mă îndrepta spre Filipine şi Florida pentru nişte scufundări şi fotografii de plăcere. De când am plecat de la revistă am mai mult timp de explorare şi dezvoltare a propriului stil de fotografiere, aşa că mă voi juca cu tehnici şi echipamente pentru a vedea dacă pot să-mi continui drumul şi ca fotograf.

 

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg