My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

O altă identitate: viaţa în apnee

Motivat total în alegerile sale, Alexandru Russu ştie exact cine este, ce vrea şi ce face, ce valorizează şi ce îl animă. Cu o precizie de laser Alex răspunde la orice întrebare, ţi se prezintă cu claritate – o identitate cristalizată – deschizându-ţi mintea, lasându-te contemplând fiecare răspuns în aşteptarea de mai mult. Nu-i suspectezi nicio clipă vârsta, de 30-şi-un-pic, mai degrabă ai paria pe înţelepciunea celui care le-a explorat pe toate şi are confortul experienţei exhaustive când se exprimă. Viaţa de scufundător în apnee, un hobby, o consideră paralelă celei profesionale, însă filosofia sa personală, are amprenta unuia dintre cei mai mari maeştri al scufundărilor în apnee, Umberto Pelizzari, pe care a avut şansa de a-l fi cunoscut. După ce a început cu scufundări la Marea Neagră, Alex povesteşte mai departe pentru mydive.ro cum a ajuns să îşi trăiască viaţa prin prisma scufundărilor în apnee, în Cipru.

Ai început prin a face scufundări (scuba diving). Ce te-a atras/ce te-a determinat să te apuci de scufundări? Când şi unde ai făcut prima scufundare? Cum a fost?

Copil fiind, am fost o pradă uşoară fascinaţiei mediului acvatic – era atât de diferit faţă de cel terestru încât mă făcea să mă simt într-o poveste şi, la vârsta aceea, aveam încă multă nevoie de magia poveştilor. Nu ştiam încă să înot la suprafaţă, dar eram foarte confortabil sub apă, iar când părinţii mi-au zis că există nişte echipamente cu care pot să stau mai mult sub apă, am ştiut că asta e ceea ce vreau.

Au trecut câţiva ani buni de la acel moment până am făcut prima scufundare cu scuba, dar motivaţia mea se păstrase bine. Am început cursurile de Open Water în Bucureşti şi prima scufundare în mare am făcut-o de pe digul de la Agigea. Ţin minte forte bine şi acum momentul: erau valuri destul de mari care se spărgeau de stabilopozii digului, dar cum venisem din Bucureşti special pentru asta, ne-am încăpăţânat să intrăm totuşi. Primul care a intrat s-a panicat imediat şi a fost o scenă greu de uitat când instructorul încerca să se apropie de el să-l scoată din zona de surf; dar incidentul a fost departe de a mă descuraja; din contră – cred că l-am văzut chiar ca pe o provocare tentantă.

Cum ţi-ai descrie cariera de scafandru?

În scuba diving am făcut cursurile până la nivelul de Divemaster; făceam ieşiri frecvente la Marea Neagră şi, în vacanţe, am mai ieşit la Adriatică, Egee, Atlantic şi Marea Roşie. Scuba diving-ul pentru mine se subordonează ideii de explorare şi-mi place să încerc locuri cât mai sălbatice, motiv pentru care cea mai marcantă expediţie a fost probabil explorarea peşterii Isverna (Munţii Mehedinţi [România]) împreună cu Cristian Lascu şi echipa GESS (Grupul de Explorări Speologice şi Subacvatice). Deşi am avut o încadrare de excepţie, condiţiile atipice pentru un scufundător recreaţional au necesitat aici pregătiri şi măsuri de securitate deosebite.

Când te-ai apucat de scufundări în apnee (freediving)? Ce te-a determinat să schimbi „echipele”?

Echipamentul scuba era destul de des o problemă pentru mine: greu, voluminos şi departe de a fi compact crează limitări de transport şi, chiar şi în apă, limitează mult libertatea de mişcare. Asta m-a făcut să mă gândesc că ar fi mult mai bine dacă n-aş mai depinde de el pentru scufundări… Am trecut de la scuba la apnee în 2005, când m-am mutat în Cipru. Mediterana aici are o temperatură şi o vizibilitate foarte bună, dar nu oferă mare lucru de văzut şi acesta cred că a fost punctul determinant: practic nu mai aveam nevoie de avantajul timpului de scufundare pe care-l oferă scuba. În plus, simţeam şi nevoia unei provocări pe care scuba diving-ul nu mi-o mai oferea.

Povesteşte-ne puţin despre cariera ta de freediver…

Pentru mine e vorba mai degrabă de un hobby, motiv pentru care nu am urmat ierarhia cursurilor. Când am început, pentru o perioadă de 3 ani, am făcut numai stagii de pregătire în afara oricărei programe de certificări şi doar întâmplător, la sugestia lui Umberto Pelizzari, am schimbat cursul în 2008. În acel an am devenit direct Instructor Apnea Academy, apoi, fiind Safety Freediver în campionatul mondial AIDA pentru 3 ani, am intrat şi pe filiera AIDA. Am devenit AIDA Judge în 2009 şi apoi AIDA Instructor în 2010.

Care sunt avantajele/dezavantajele (dacă există) în practicarea celor două sporturi subacvatice? Ce îţi aduce/cu ce îţi „îmbogăţeşte” unul sau celălalt sport viaţa de zi cu zi? Mai practici scuba diving-ul?

Scuba diving-ul are avantajul popularităţii: acces uşor la informaţii de calitate, materiale şi parteneri de scufundări în mai toate colţurile lumii. În acelaşi timp sistemul educaţional e matur, urmează un model de învăţământ convenţional şi garantează începătorilor rezultate similare cu ale celor experimentaţi. În extrema cealaltă avem freediving-ul care pluteşte încă într-o nebuloasă aproape dogmatică pentru majoritatea populaţiei; nu mulţi sunt cei care-şi pot explica scufundări de sute de metri adâncime în apnee. Sistemul de învăţământ aici e încă firav, are elemente neconvenţionale şi nu garantează rezultatele. Avantajele freediving-ului devin evidente abia atunci când îl privim prin prisma mobilităţii: o mobilitate fizică bazată pe libertatea de mişcare în mediul terestru şi acvatic, dar mai ales o mobilitate motivaţională de mare complexitate capabilă să alimenteze un întreg stil de viaţă.

Acum, pentru mine, scuba a rămas mai mult un mod de socializare, şi-n ieşirile pe care le fac motivul principal e să petrec timp cu prietenii.

Care este sentimentul care te încearcă atunci când eşti doar tu cu tine sub apă?

În timpul scufundărilor în apnee reperele obişnuite (timpul, spaţiul, identitatea personală, emoţiile) suferă alterări considerabile. Formele se topesc într-o substanţă comună – identitatea şi emoţiile adiacente dispar pentru mine.

Cum manageriezi sub apă momentele dificile (crampe musculare, lipsa aerului, panica etc.)?

În urma modificărilor psiho-fiziologice, freediving-ul aduce cu sine o diferenţă fundamentală de perspectivă care diminuează considerabil influenţa acestor „momente dificile” pe toată durata scufundării. Sunt probabil mecanisme naturale de autoconservare care estompează panica sau percepţia durerii ca să evite creşterea ritmului cardiac şi a consumului de oxigen.

Pentru freediverii cu experienţă, chiar în cazuri de pericol extrem, percepţia fricii aşa cum o ştim din viaţa de zi cu zi lipseşte cu desăvârşire. Putem să luăm aici ca exemplu evident cazurile de „black-out” şi aş vrea să menţionez şi recentul incident de la campionatul mondial [AIDA Individual Depth World Championship 2011, Kalamata, Grecia] cu Michal Rišian [Republica Cehă] care tocmai ne povesteşte cum a trăit acea experienţă – nicio urmă de gând periculos!

Cum te concentrezi înainte de o scufundare? Ai un ritual/o metodă special/ă?

Ritmul respiraţiei e poarta către controlul metabolismului şi aici se concentrează majoritatea „eforturilor” în momentele premergătoare unei scufundări. Sunt tehnici care urmăresc reducerea ritmului cardiac şi o relaxare generală, iar pentru scufundările cu grad ridicat de dificultate intervin şi construcţii mentale de pre-vizualizare a scufundării – o scufundare virtuală bazată pe imagini şi senzaţii care organizează toate elementele şi mă pune în „dive mode”.

Ce antrenament urmezi pentru a te menţine în formă ca freediver?

Văzând freediving-ul ca pe un stil de viaţă, pentru mine cel mai important e ca antrenamentul (oricare ar fi acesta) să fie, pe cât posibil, regulat şi continuu tot timpul anului. Ca regulă generală sunt trei mari faze de antrenament pe an: o perioadă de antrenament muscular de bază şi cardio aerobic, o perioadă intermediară bazată pe creşterea toleranţei musculare la acid lactic şi o perioadă de antrenament specific incluzând exerciţii de respiraţie, apnee, „stretching” şi tehnică de scufundare.

Eşti arbitru AIDA de nivel E. Ce implică participarea la o competiţie ca arbitru, având în vedere că trebuie să te asiguri că intervii sau nu în încercarea unui scufundător de a se autodepăşi? Ce se poate întâmpla dacă intervii prea repede sau prea târziu? Este simplu să iei o decizie ca arbitru?

Competiţiile de freediving (în special cele de adâncime) vizează în primul rând capacitatea de autoevaluare şi echilibrul emoţional. Principial, competiţiile în acest domeniu sunt opuse ideii de autodepăşire; performanţa trebuie anunţată înainte de competiţie şi orice supraevaluare personală e aspru sancţionată în „ranking”.

Activitatea competiţională mută astfel freediving-ul din zona tulbure a riscurilor inerente lipsei de educaţie într-o dimensiune total opusă, caracterizată de cunoaştere de sine şi autocontrol.  Acestea fiind spuse, ştergem presupusele riscuri extreme din competiţiile de freediving şi, odată cu acestea, dispar şi presupusele dificultăţi de arbitrare.

Ai participat la diverse competiţii ca „safety freediver”. Este dificil să participi la astfel de competiţii?

Participarea în această poziţie presupune un bun nivel de freediving, experienţă cu tehnicile de salvare şi cunoaşterea regulamentelor competiţionale, dar atâta timp cât e făcut cu plăcere, nimic nu e dificil, iar ca „Safety Freediver”, în special în campionatele mondiale, ai access la un loc privilegiat: e biletul pentru cel mai bun loc la spectacol – eşti direct conectat la toată acţiunea!

Eşti şi instructor AIDA. Îţi place să predai cursuri sau preferi să participi/arbitrezi în competiţii?

Am să-i rezist avântului de ierarhizare pe care-l imprimă această întrebare şi am să propun o viziune unitară, de sinergie, între aceste trei funcţii:
- fiind participant şi arbitru în competiţii, aceasta îmi dă ceva de spus ca instructor;
- având experienţa de instructor şi arbitru, aceasta mă pune într-o poziţie privilegiată atunci când particip la competiţii;
- şi experienţa în formarea noilor veniţi, împreună cu experienţa personală de participare în competiţii, se combină pentru a da greutate deciziilor de arbitraj.

Anul acesta eşti prezent la competiţia AIDA din Grecia ca antrenor pentru un freediver cipriot. Povesteşte-ne puţin despre acest rol de antrenor (ce implică etc.)…

Din păcate Argyris [Argyrou] a fost reţinut în ultimul moment şi nu participă la competiţia aceasta, dar următoarea [AIDA Cyprus Depth Games 2011, Limasol, Cipru] e doar la câteva săptămâni distanţă – pe 16 octombrie. Această iniţiativă a început de fapt ca o masură de urgenţă pentru a îmbunătăţi performanţele cu doar câteva săptămâni înainte de campionatul mondial şi, în această situaţie, a trebuit să mă axez pe probleme de suprafaţă (ce puteau fi rezolvate în scurtul timp rămas).

Ce ai recomanda celor care se gândesc să se apuce de freediving?

Le-aş recomanda să înceapă prin a-şi răspunde la întrebarea „De ce freediving?” – fără acest răspuns e ca şi cum ar încerca să conducă o maşină fără volan! Freediving-ul e în primul rând o performanţă mentală şi doar apoi una fizică, aşa încât claritatea motivaţiei este fundamentală.

Dar pentru cei care au apucat deja această cale, ai vreo sugestie despre cum să îşi îmbunătăţească performanţele (dacă asta îşi doresc)?

Capacitatea fiecăruia de a găsi, a căuta şi a regăsi plăcere în freediving este probabil cea mai puternică determinantă a performanţei dar, până acolo, cursurile de specialitate pot corecta eventualele erori şi compensa lacunele existente.

Cum se împacă, în viaţa de zi cu zi, cariera ta de freediver cu cea profesională? Ai fost nevoit să faci sacrificii/compromisuri în cadrul uneia pentru celalată?

Freedivingul e un hobby pentru timpul meu liber şi nu se intersectează cu viaţa profesională.

Deşi momentan trăieşti în Cipru, eşti activ şi în comunitatea de freediveri din România. Poţi să ne spui ceva despre aceasta? Vom avea în viitorul apropiat freediveri români în lumea competiţională internaţională?

Avem deja freediveri români în competiţii pe plan internaţional, doar că nu prea ştim unii de alţii… Ce ne-am propus acum este să ne reunim măcar într-o organizaţie virtuală care să ne permită să centralizăm informaţiile şi să le facem disponibile pentru oricine e interesat.

În Bucureşti există deja un grup care a înfiinţat prima şi singura asociaţie de freediving din România şi un instructor [Sergiu Şerban] care ajută activ comunitatea locală. Important e ca toţi cei cu experienţă în freediving să colaborăm şi să ne aducem aportul în educaţia noilor veniţi.

Care a fost cea mai memorabilă scufundare? Dar locaţie?

A fost o scufundare de adâncime în care am simţit că ating pragul extenuării fizice când eram încă departe de suprafaţă şi am realizat că acest prag a adus cu el automat o relaxare şi o eficienţă de care nu mă ştiam capabil până atunci.

În ceea ce priveşte locaţia cea mai memorabilă mi-e greu să răspund pentru că freediving-ul mă leagă de senzaţii nu de imagini. Pelizarri [Umberto Pelizzari] formula această idee spunând că ne scufundăm cu scuba ca să privim împrejurul nostru, dar când ne scufundăm în apnee o facem ca să privim în interiorul nostru – aşadar, locaţia unei scufundări în freediving este totdeauna aceeaşi (şi complexitatea ei este nemărginită).

Unde ţi-ai dori să te scufunzi în viitor?

Site-urile de scufundare în freediving sunt puţin importante întrucât scufundările se fac mai tot timpul cu ochii închişi, pentru a favoriza relaxarea. Tot ce-mi doresc e o apă caldă, calmă şi adâncă.

Ce alte pasiuni ai? Practici vânătoarea subacvatică?

Joc tenis de câte ori am ocazia şi sporadic am mai avut tangenţe şi cu sailing-ul şi kite surfing-ul.

Spre surprinderea multora nu practic vânătoarea subacvatică. Cel puţin până acum n-am fost tentat s-o fac întrucât obiectul activităţii e foarte îndepărtat de freediving; momentele plăcute de relaxare şi provocarea de autocunoaştere sunt estompate, punctul de interes mutându-se cu totul în afara subiectului. Valorile care sunt un scop în sine în freediving devin simple unelte în cadrul vânătorii subacvatice.

Ai un model pentru scufundări, o persoană care te inspiră?

Am început freediving-ul sub îndrumarea lui Umberto Pelizzari şi lui îi datorez filosofia pe care s-a construit motivaţia mea pentru acest sport şi stil de viaţă.

Ce planuri de viitor ai?

Ca obiectiv de scurtă durată, mi-am propus să facilitez introducerea României în campionatul mondial pe echipe de anul viitor [2012 Team Freediving World Championships], iar pe termen lung target-ul e menţinerea în orizontul freediving-ului şi cristalizarea acestui stil de viaţă.

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Un comentariu la “O altă identitate: viaţa în apnee”

  1. Felicitari si mult succes in continuare!!!

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg