My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

PADI vine în România

Prezent în România pentru prima întâlnire oficială a membrilor PADI, Michael Elbeshausen, directorul regional PADI pentru Germania de Nord şi Europa de Est (Bulgaria, Cehia, Ungaria, România, Slovacia), a discutat cu MyDive.ro despre piaţa românească de scuba, forumul membrilor şi ce evenimente viitoare sunt în pregătire pentru scafandrii români.

Michael Elbeshausen este certificat PADI din 1993 şi are o experienţă de peste zece ani în PADI; după cum se prezintă chiar el, este „doar un scafandru care lucrează pentru PADI”. Mai jos puteţi afla ce are de spus acest scafandru;):


Cum evaluezi piaţa românească de scuba? Ai menţionat despre aceasta că este încă o „piaţă imatură”, deci are potenţial de creştere…

Michael Elbeshausen, directorul regional PADI

Există potenţial, sunt absolut sigur! Acum suntem foarte la început, pentru că aceasta este o piaţă cu un centru de scufundări şi mai puţin de 100 de membri. Prin urmare există posibilitate de creştere, bineînţeles, şi primul pas este să venim în mod regulat în această ţară şi să organizăm întâlniri oficiale ale membrilor din România în fiecare an. Traduceri ale manualelor vor veni mai târziu; avem nevoie de mai mulţi membri, bineînţeles, înainte să investim şi să obţinem rezultate rezonabile.

De ce ar alege PADI un cursant sau un centru de scufundări?

Este destul de simplu de explicat. Pe de o parte, pe piaţă există câteva inovaţii pe care vrei să pui mâna şi să le promovezi, precum Open Water Diver Touch (OWT) – o modalitate de a studia cursurile de scuba pe tabletă – nimeni nu are un astfel de program în acest moment, să predai teoria pe un iPad, complet digital.

Pe de altă parte, dacă vezi pe Facebook 695.000 like-uri, suntem destul de activi în comparaţie cu competitorii, care au mai puţin de 30.000 de like-uri sau 9.000 de like-uri. Acest lucru nu se traduce direct într-o organizaţie de scufundări de calitate, dar este trafic în social media şi toată lumea ne poate vedea, prin urmare suntem fizic şi virtual alături de membri. Principalul public vizat de PADI este cel în vârstă de 20-30 de ani, non-diveri. Iar utilizatorul tipic de Facebook este în vârstă de 28-29 de ani şi petrece multe ore pe zi pe platformele de socializare. Noi, ca PADI, vrem să întâmpinăm şi să atragem potenţialul client acolo unde ea/el se află… şi acest loc este, de exemplu, şi Facebook.

În ultimii ani PADI a schimbat în mod semnificativ metodele puse la dispoziţia cursanţilor şi centrelor de scufundări, ţinând pasul cu dezvoltarea tehnologică. De ce e atât de important?

Ei bine, ne bazăm pe social media, dar scufundările vor avea loc întodeauna în piscină, prin urmare nu vom părăsi niciodată apa, dar este necesar să îi întâmpinăm pe oameni acolo unde sunt şi ei petrec multe ore pe zi pe Facebook şi în social media, iar aceasta este platforma unde putem disemina uşor informaţii şi îi putem găsi pe toţi cei interesaţi. Eu prefer să îi numesc, după cum îţi spuneam, Homo sapiens care nu au devenit încă „Homo aquaticus”, aşa că încep cu DSD şi scufundări de începători şi acei oameni, milioane, sunt de găsit pe aceste platforme. De aceea ne concentrăm pe social media.

În orice caz, să înveţi să te scufunzi este ceva fizic şi acest proces are loc în apă şi nimeni nu poate schimba acest lucru, slavă Domnului. Asta este situaţia şi sunt fericit că este aşa.

Am observat că divizia de marketing a PADI oferă finanţări diverselor centre de scufundări PADI pentru activităţi de atragere de noi scafandri. Este o nouă abordare sau PADI a mai oferit un asemenea suport şi înainte?

Ei bine, acest fond pentru activităţi de noi achiziţii, cum îl numim noi, este o abordare nouă. În cadrul PADI EMEA avem departamentul MarCom – Departamentul de Marketing şi Comunicare – condus de Paula Wantke şi Sylvia Ross, care fac o treabă extraordinară împreună cu o echipă de zece oameni, specialişti în e-marketing şi alţii asemenea, şi aceasta este o idee nouă, mai ales campania „ÎNTREABĂ ORICE SCAFANDRU”. Aceasta are ca scop producerea de clipuri de către scafandri şi profesionişti ai scufundărilor pentru a informa publicul şi oricine este interesat de scuba, prin intermediul unui filmuleţ de un minut şi jumătate-două minute, despre ce înseamnă să fii Divemaster, să devii instructor, să fii scafandru avansat şi cam tot ce pot însemna scufundările.

Şi mai este o altă abordare pe care o avem, şi anume finanţăm un instrument de bază de promovare pentru achiziţii, acesta este nou-nouţ, este o idee a directorilor şi a echipei departamentului de marketing şi acest „copil” s-a născut de curând, are aproximativ o jumătate de an vechime. O puteţi vedea pe Facebook pe PADI Pros Europe.

Aşadar, aceasta este cea de-a doua întâlnire a membrilor PADI în România…

Prima întâlnire oficială a membrilor PADI în România

Da, prima oficială şi cea de-a doua… Cea de anul trecut a avut loc în mod spontan, Adrian Bercea, proprietarul centrului BDODS Diving School din Bucureşti m-a prins în timp ce conduceam maşina prin Carpaţi, am primit un telefon, el a anunţat cât de mulţi membri PADI a reuşit într-un timp atât de scurt şi pur şi simplu am ţinut întâlnirea. Am primit nişte plângeri de la unii dintre membri, „Of, ar fi trebuit să ne suni…”.  Dar s-a întâmplat în 24h şi pe nepregătite.

Am fost atunci rugat de BDODS, singurul nostru centru de scufundări din România până la acest moment, să ţin o întâlnire în acest hotel minunat, Hotelul Jolly Fun din Bucureşti, şi de aceea suntem aici din nou, am anunţat întâlnirea, dar nu am reuşit să contactăm toţi membrii români, în mod cert trebuie să ne organizăm mai bine cu trimiterea mail-urilor, dar membrii noştri trebuie să îşi verifice la rândul lor conturile de email, dacă adresa de email este încă valabilă sau nu… astfel încât să îi putem contacta în final pe toţi membrii PADI români. Prin urmare, dacă pot să folosesc o metaforă, să mănânci un cârnat de la ambele capete şi să reuşim împreună în final.

Ce părere ai despre evenimentul de anul acesta? Au fost obiectivele îndeplinite? Au participat mai mulţi scafandri?

Da, minunat! Am şaisprezece membri aici, nu sunt doar scafandri ci sunt şi membri PADI, Divemaster-i PADI, instructori şi aşa mai departe, şi dintr-un grup de mai puţin de 100 de membri PADI în România până acum, presupun că 30 lucrează în străinătate oricum, prin urmare sunt într-un liveaboard în Maldive şi în Egipt, dar încă înregistraţi în ţara mamă – România, deci nu sunt în ţară în prezent. Şi să atingi un număr de 16, sunt foarte mândru de asta! Este un început promiţător.

Deci este o prezenţă bună?

Absolut! Dar ar putea fi mai mulţi! Toată lumea este invitată, pur şi simplu trebuie să îi contactăm şi să le spunem din timp despre un forum al membrilor planificat în ţara lor…

Într-adevăr, a fost puţină confuzie despre cine este invitat , dacă eşti scafandru, dar nu profesionist…

Profesionişti PADI

Da, şi nu vrem să excludem pe nimeni, dar un forum al membrilor PADI se adresează membrilor PADI, prin urmare profesionişti PADI începând cu Divemaster-i şi mai sus. În esenţă suntem deschişi tuturor, prin urmare, dacă iubesc scufundările şi PADI, toată lumea este binevenită şi în viitor vor avea loc evenimente speciale pentru toţi scafandrii, organizate împreună cu BDODS.

În prezent suntem în discuţii şi în faza de planificare, îţi pot spune câte ceva despre asta, am vorbit despre asta ieri [13 iunie 2013], din perspectiva de business: vrem să pregătim un eveniment cu producători de echipamente scuba în această ţară, să organizăm ceva împreună cu alte organizaţii de scufundări şi producători de echipament scuba, trebuie să ne lămurim, şi astfel toţi scafandrii vor fi invitaţi şi toţi membrii PADI şi alţi profesionişti de asemenea. Aşadar este vorba de a organiza un eveniment de scufundări în această ţară pentru a arăta publicului despre ce este vorba în scuba şi să-i invităm la o zi de informare sau poate două-trei zile la rând.

Toate acestea sunt în pregătire în colaborare cu BDODS…

Da, astăzi [14 iunie 2013] am fost la Palatul Parlamentului în Bucureşti şi am văzut sălile mari de conferinţe de acolo şi probabil am putea închiria una dintre acele săli să organizăm evenimentul acolo şi să invităm pe toată lumea care iubeşte diving-ul.

De ce merge PADI în turneu?

Aceasta este o idee a Sylviei Ross, directorul nostru de marketing, care s-a alăturat companiei în mai 2010 şi ea a avut geniala idee de a organiza „PADI ÎN TURNEU”. Şi aşa am început cu evenimente în Europa, în Munchen, Hamburg, Amsterdam şi Roma şi în multe alte oraşe mari din Europa. Am închiriat o sală de hotel şi i-am invitat pe toţi membrii PADI, de exemplu, în Hamburg, nordul Germaniei, şi am adus câţiva producători la acest eveniment şi am organizat acest eveniment „PADI ÎN TURNEU”.

Acest lucru s-a schimbat în 2011, pentru că tot ceea ce facem atunci când călătorim pe la clienţii noştri se numeşte „PADI ÎN TURNEU” şi mai ales directorii regionali şi directorii călătoresc la rândul lor, prin urmare directorii nu stau într-un turn de fildeş şi nu se mişcă, se întâlnesc cu clienţii în fiecare săptămână. În timp ce noi doi vorbim, directoarea noastră de marketing, Sylvia Ross, este în Spania unde conduce o academie de business în Bilbao şi în alte oraşe spaniole, în timp ce eu sunt aici în Bucureşti şi particip la o întâlnire a scafandrilor. Şi poţi multiplica acest lucru cu mai mulţi directori şi directori regionali PADI, deci după cum se vede,  „PADI ÎN TURNEU” este dinamic, mergem la clienţi, la partenerii de afaceri şi organizăm diverse evenimente.

Şi faceţi acest lucru o dată pe an?

Întâlnirea scafandrilor are loc o dată pe an, dar, ca să fiu cinstit, vara se fac evenimente în fiecare sfârşit de săptămână, pentru că, aşa cum ţi-am menţionat, pavilionul meu de 3m pe 3m marcat cu PADI este companionul meu de încredere, întotdeauna în maşină. Şi apoi ajungem la lac deoarece clienţii noştri, nu contează dacă sunt parteneri de afaceri sau scafandri, îşi petrec weekend-ul acolo unde este apă, de vineri până duminică, prin urmare mă concentrez pe weekend-uri şi vizitez câteva centre de scufundări şi în timpul săptămânii.

În comparaţie cu agenda de anul trecut nu am auzit nimic despre TecRec, deci despre partea tehnică… Este aceasta o abordare nouă, să lăsaţi la o parte acest aspect şi să vă concentraţi pe aspecte noi?

Ne concentrăm încă pe această nişă, avem Tec 40, Tec 45, Tec 50 şi Trimix, deci urmăm această cale, avem contacte valoroase cu producătorii de rebreather-e în Europa, şi asta se întâmplă acolo. Despre interesul comun pentru programele noastre de TecRec în România şi Europa de Est şi Sud-Est voi afla cât de curând, dar, ei bine, este încă o piaţă de nişă. Ştim că aceasta nu este o comunitate care creşte foarte repede precum scufundările recreaţionale, dar ţinem mult la ea şi oferim programe şi lucrăm împreună cu nişte mărci care sunt active pe piaţa scufundărilor tehnice.

Şi ne concentrăm pe acest lucru, dar, în final, suntem o organizaţie de scufundări recreaţionale şi ne concentrăm mai ales pe dezvoltarea programelor de scufundări generale. Bineînţeles, sunt anumiţi profesionişti în cadrul PADI, precum Divemaster-i şi instructori, care vor să afle mai multe despre cum să îşi atingă limitele, deci vor să se scufunde la adâncimi mai mari, să stea sub apă mai mult timp decât este posibil cu aer. Aceştia vor să utilizeze mixuri de gaze şi aşa mai departe şi vrem, de asemenea, să alimentăm şi această piaţă.

Acest lucru se întâmplă pentru că scafandrii o cer. Acum este aproape obligatoriu şi chiar scafandri nu foarte experimentaţi cer Nitrox pe barcă…

Acesta este un sistem care, între timp, se auto-alimentează şi nimeni nu trebuie să împingă piaţa aşa de mult cum am făcut-o cu toţii acum mulţi ani, pentru că aceasta este specialitatea numărul unu de departe… Închipuieşte-ţi că eşti în Egipt pe o barcă într-un liveaboard şi tuturor celor certificaţi ca „Enriched Air Divers” le este oferit Nitrox gratuit, şi tu vei fi singurul dintre 20 de oameni pe barcă care nu a făcut cursul şi nu este certificat pentru a se scufunda cu Nitrox. Şi toţi scafandrii de pe barcă utilizează Nitrox în timpul scufundării. Ce păcat atunci;)!

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg