My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

Patrick Musimu: sufletul apneei

În copilărie toţi avem un „erou” care am vrea să devenim. Fie că este o fiinţă reală sau doar un personaj dintr-o carte sau un film, să ai un model spre care să aspiri, care să te călăuzească este ca lumina într-o noapte fără lună.

Dacă iubeşti marea şi încerci sa fii cât mai aproape de ea, în ea, cât de des poţi, să o explorezi şi să te scufunzi în ea, nu contează dacă se întâmplă cu o butelie de scufundări pe spate sau cu plămânii plini de aer în apnee, sigur ai admirat „eroi” precum Jacques-Yves Cousteau, Jacques Mayol sau Enzo Maiorca.

Revenind către eroii contemporani, cu siguranţă copiii vor năzui să fie ca Patrick Musimu, primul om care s-a scufundat dintr-o singură răsuflare peste limita de 200 de metri.

Născut pe 10 decembrie 1970, în Kinshasa, Zair (în prezent Republica Democrată Congo), Patrick a învăţat să înoate singur la vârsta de 10 ani privindu-i pe alţii. În Belgia a devenit fizioterapeut şi s-a implicat în numeroase activităţi sportive. Era pasionat de artele marţiale şi avea ca filozofie „continua necesitate  de a-ţi împinge limitele fizice şi mentale.

În 1997, la vârsta de 27 de ani, Patrick a plecat în Bonaire (insulă olandeză în Caraibe), pentru a deveni instructor de scufundări. La un moment dat a realizat că peretele său nazal deformat în urma unui pumn primit în faţă îl va împiedica să urmărească noua carieră de scufundător, aşa că s-a întors pentru o operaţie în Bruxelles, în 1999, după cum a explicat într-un articol (februarie 2011) pentru „I love pesca sub”. Acolo a descoperit scufundările în apnee, din întâmplare, când citea o revistă! Dar chiar dacă s-a familiarizat cu freediving-ul destul de târziu în viaţă, din acel moment tot ce a urmat este povestea unui om care şi-a găsit adevărata chemare în viaţă şi a urmat-o cu determinare. El s-a concentrat pe „explorarea potenţialului uman”, aşa cum adesea numea freediving-ul.

Pe site-ul său Patrick a explicat ce însemnau scufundările în apnee pentru el: „Arta la care aspir să excelez a devenit o filozofie de viaţă, care mi s-a înfăţişat sub forma unei identităţi autentice. O singură clipă e suficientă pentru a schimba cursul unui destin uman. Descoperind marea prin freediving am redobândit contactul cu simplitatea şi mi-am înţeles calea. Mi-am însuşit mottoul enunţat de Confucius «Aud şi uit. Văd şi îmi amintesc. Fac şi înţeleg».

În 1999, urmând un program de antrenament propriu, Patrick Musimu a început pregătirea în apele reci de 4°C ale carierelor belgiene. Un an mai târziu, nu era cu nimic mai prejos de un scufundător în apnee de renume mondial, stabilind primele sale recorduri mondiale”, după cum se menţionează în profilul său de pe site-ul London Speaker Bureau, unde era membru. După patru recorduri mondiale stabilite în cadrul competiţiilor AIDA (Association Internationale pour le Développement de l’Apnée; Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltarea Apneei) şi IAFD (International Organization of Free Divers; Organizaţia Internaţională a Scufundătorilor în Apnee), Patrick Musimu a decis în 2002 să se retragă din federaţiile de freediving. Dorea să se concentreze pe depăşirea barierei mentale legate de scufundarea peste limita de 200 de metri. Iar convingerea sa era că o scufundare „Fără limite”, ca aceea pentru care se pregătea, nu trebuie să fie o disciplină într-un concurs de scufundări în apnee şi prin urmare nu trebuie supravegheată de nicio federaţie. Decizia sa a fost una controversată şi a generat lungi dezbateri în lumea freediving-ului.

După ani de pregătire, după însuşirea tehnicilor de respiraţie, după dezvoltarea unei noi metode de egalizare (Air Cavity Flooding; Inundarea Cavităţilor de Aer) care pemitea „inundarea pasivă a sinusurilor şi a urechii medii cu apă (de mare) în timpul coborârii, prin reprimarea reflexelor de protecţie (parasimpatice) în timpul acestui proces” (după cum este explicat într-o lucrare ştiinţifică), metodă pe care a putut să o folosească tocmai datorită peretelui nazal deformat al lui Patrick, şi după împingerea limitelor mai departe şi mai departe, toate acestea l-au adus în 2005 în situaţia de a zdrobi convingerile a ceea ce poate realiza o fiinţă umană. În iunie 2005, în Hurghada, Egipt, Patrick Musimu a depăşit limita celor 200 de metri după doar trei săptămâni şi 10 scufundări, cu o progresie uimitoare: 100m, 136m, 151m, 170m, 185m şi în final 200,3m pe 26 iunie.

În ziua 20 în Egipt (26 iunie), după depăşirea ţintei de 200 de metri, Patrick declara: „Astăzi, echipa mea şi cu mine am reuşit o scufundare istorică, 200m. Împreună am demonstrat întregii lumi că nu există limită în ceea ce priveşte capacitatea de adaptare a corpului uman când este supus unui mediu extrem. Barierele reale sunt în mintea noastră, noi înşine suntem cei mai mari duşmani când vine vorba despre reuşite viitoare. Tindem să respingem idei şi concepte pe care nu le înţelegem. De fapt, ignoranţa este cel mai mare duşman al omului. Ignoranţa conduce la negare şi frică şi, după cum s-a demonstrat de-a lungul secolelor, această frică a necunoscutului generează conflicte mentale, care la rândul lor conduc la unele fizice şi la războaie. Din nefericire, este scris în genele noastre să reacţionăm aşa. Totuşi, istoria este plină de oameni care au apărat ceea ce au considerat a fi corect, chiar dacă au trebuit să-şi sacrifice vieţile pentru aceasta. Sunt convins că aceşti oameni nu s-au aşteptat ca lumea să-i înţeleagă imediat, după cum nici eu nu m-am aşteptat ca voi să înţelegeţi de ce a trebuit să realizez această scufundare. Doar rudele mele cele mai apropiate ştiu că m-am născut cu un scop şi cu un dar. Mi-am dezvoltat acest dar de la vârsta de doisprezece ani şi, în ceea ce priveşte celelalte sporturi pe care le-am practicat, s-a văzut şi s-a manifestat în activităţile mele de a-mi ţine respiraţia.

Pe 30 iunie 2005, Patrick a atins 209, 6 metri în 3 minute şi 28 de secunde, înotând cu aproape 40 de metri mai adânc decât cea mai adâncă scufundare înregistrată la momentul respectiv. El a folosit o sanie specială din două părţi, proiectată de el şi echipa lui în Egipt; sania îi permitea să coboare mai rapid, să lase partea lestată la adâncime şi să se întoarcă doar cu partea ataşată de balonul gonflabil. Mai mult însă, el şi-a antrenat „muşchiul suprem”, creierul, transformându-şi credinţele în realitate. A dedicat această realizare originii sale africane: „Aş vrea să dedic spiritul acestei «scufundări supreme» rădăcinilor mele, Africa. Sper că povestea mea va ajunge într-o bună zi la un băieţel sau o fetiţă în nevoie. Acolo sunt mii de victime ale ignoranţei şi egoismului nostru. Fie ca realizarea şi hotărârea mea să îi inspire şi să le dea puterea de a lupta. Fie ca ei să creadă de asemenea, că şi în suferinţa care-i înconjoară… NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL!

Curând după scufundare, Patrick a început să se simtă obosit şi a fost diagnosticat cu deshidratare severă datorată unei infecţii intestinale bacteriene, care i-a cauzat o semnificativă pierdere în greutate de la venirea sa în Egipt. El a fost tratat preventiv într-o cameră de recompresie şi i s-a prescris un tratament de rehidratare. Nicio altă scufundare nu a fost încercată ulterior.

Ca urmare a acestei noi realizări Patrick Musimu a explicat şi mai în detaliu de ce nu a dorit ca recordul său să fie validat de vreo federaţie: „Acest proiect nu s-a bazat pe niciunul dintre conceptele noastre tradiţionale, pe o luptă pentru un titlu pe lista federaţiei «X», «Y» sau «Z». M-am concentrat pe ceea ce contează cel mai mult pentru public… şi pentru mine: abilitatea extraordinară a fiinţei umane de a se adapta la medii extreme şi provocarea ştiinţifică. După cum spunea şi Bruce Lee, unul dintre cei mai talentaţi oameni ai artelor marţiale: «Centurile sunt făcute pentru a fixa pantaloni, nimic mai mult…» La fel şi titlurile. Uşa mea va rămâne întodeauna deschisă pentru aceia dintre voi care sunt gata să înveţe despre metode diferite de abordare şi care vin la mine cu mintea deschisă.

Am găsit pacea acolo jos şi mă simt binecuvântat pentru ceea ce am reuşit să simt înlăuntrul meu. Sper ca într-o zi cineva va avea plăcerea de a simţi ceea ce am trăit eu acolo jos. Dar el/ea în mod sigur nu va avea plăcerea de a simţi ceea ce am simţit eu, când, precum alţi pionieri, am provocat scepticismul lumii întregi. NU ACCEPTAŢI NICIO LIMTĂ!

Patrick Musimu este renumit pentru filozofia sa, pentru faptul că nu accepta limite şi pentru credinţa că oamenii pot face orice îşi pun în minte. El a dezvoltat propriile metode de meditaţie şi respiraţie, cu scopul de a-şi centra şi controla fluxul energetic. El credea că „orice activitate practicată cu asiduitate şi perseverenţă te poate conduce la un nivel mai înalt al conştiinţei ca, de exemplu, pictura, artele marţiale… şi freediving-ul, bineînţeles.

În declaraţia sa post-dive Patrick a încurajat oamenii să-şi depăşească limitele: „Fie că ne place sau nu facem cu toţii parte dintr-un sistem căruia îi place să ne dirijeze comportamentele şi să ne conducă gândurile. Din acest motiv vă spun cu inima liniştită, îndoiţi-vă de tot, mai ales pe cei care predau în absoluturi. Ca fiinţe umane suntem binecuvântate cu creativitate şi puterea de a modela un vis, concept sau credinţă în realitate. În timp ce vă îndoiţi, eliberaţi-vă mintea către toate posibilităţile oricât de nebuneşti, oricât de exagerate. Suntem numai cât de departe am ajuns până acum.

Ni s-a spus că Pământul este plat, nu este, ni s-a spus că Pământul este centrul Universului, nu este, ni s-a spus că limitele corpului uman scufundat sunt la 50m, suntem acum la 209, 6 metri. Deci oricare ar fi domeniul: cultură, ştiinţă, sport… vă încurajez să fiţi următorii care să redefinească limitele credinţei umane.

Şi astfel, el este cel care a restabilit limitele a ceea ce pot realiza oamenii în mare! Profilul său este mitic şi chiar dacă recordul său a fost doborât în 2007, Patrick Musimu rămâne un model demn de a fi urmat de mulţi: „În timpul unei scufundări în apnee îmi simt mintea desprinsă de corp. Pe măsură ce mă amestec cu lumea marină, mă separ de ideea predeterminată pe care o am despre mine însămi. Nimic nu este absolut şi barierele sunt simple ipoteze mentale. Puţin câte puţin, mintea mea dobândeşte convingerea că nu există limite. În această călătorie, freediving-ul devine  instrumentul meu, la care cânt ca un virtuoz în lumea tăcută a marilor adâncuri”, împărtăşea senzaţiile sale pe site-ul său.

În cartea sa „209 metri sub mare, un lac uitat”, scrisă după recordul său din 2005, Patrick Musimu a descris experienţa sa subacvatică: „[…] Nu simt nicio teamă, nicio nevoie de a respira, conceptul de a respira ca modalitate de a exista îmi este acum străin.

Restul călătoriei este a mea, doar a mea. Oricare ar fi finalitatea, tot ceea ce trebuie să fac este să las presiunea apei să se joace cu organismul meu şi să mă bucur total de călătorie. Zăngănitul s-a oprit, sunt în sfârşit liber, sufletul meu este liber. Am intrat în cea mai frumoasă parte a călătoriei. Sunt copleşit de bucurie ştiind că sunt singur, complet singur.

[…]  La 160m, deschid încă o uşă şi intru într-o cu totul altă dimensiune. Corpul meu a încetat să existe. Separarea minţii şi a cărnii este în sfârşit completă. Nu îmi mai simt mâinile, nici nu îmi mai simt corpul. Sunt acum o entitate spirituală. Mă simt binecuvântat de zei pentru că trăiesc acest moment magic. Pentru a patra oară, simt egoista fericire supremă.

Pe 26 mai 2010, Patrick Musimu şi scufundătoarea braziliană Karoline Meyer au stabilit un nou record mondial (121 metri) la „Tandem Fără limite”, amintind de Francisco „Pipin” Ferreras şi Audrey Mestre, care au fost cei dintâi în stabilirea unui record mondial la „Tandem Fără limite” în iunie 1998.

Tot în 2010 Patrick s-a aflat în centrul unui proiect intitulat „Salutându-mi strămoşii” în care a experimentat „vechile căi” ale freediving-ului, pe care pescarii arabi de perle şi pescarii greci de bureţi le utilizau. A face scufundări în apnee cu o piatră („skandalopetra”) legată de o frânghie şi punându-ţi viaţa în mâinile echipajului, care trebuia să tragă scufundătorul din nou la suprafaţă, este o experienţă unică, aşa cum este descrisă de Patrick Musimu: „Contrar experienţei mele tradiţionale de a mă scufunda unde foloseam frânghia pentru a mă căţăra înapoi de unul singur, scafandrii antici erau traşi înapoi la suprafaţă de către echipajele lor. Experimentând metodele lor am început să înţeleg magia acestui tip de scufundări unde scufundătorul şi echipajul său erau conectaţi fizic şi spiritual, simţindu-şi reciproc energia şi emoţiile, bizuindu-se unii pe ceilalţi cu un nivel reciproc de încredere oarbă de netăgăduit. Eram aruncat ca o ancoră şi singura modalitate de a opri coborârea era să mă încred în echipajul meu ca să mă tragă înapoi sus. Nu aveam luxul unui balon umflat care să mă aducă înapoi la suprafaţă cu o viteză de 3 metri pe secundă. Combinaţia dintre priceperea mea de scufundător şi competenţa echipajului meu, care efectiv îmi ţinea viaţa în mâini este esenţa scufundărilor tradiţionale Fără limită. Să merg mai adânc şi să mă încred în echipajul meu pentru o perioadă mai lungă este un drog puternic, poate chiar o formă de sufism subacvatic.

Fiind mai mult decât un atlet, Patrick şi-a găsit cu adevărat calea. În călătoria sa interioară în adâncurile mării el explică ceea ce motivează o fiinţă umană să se îmbarce într-o astfel de căutare şi să meargă dincolo de propriile limite, cu toate riscurile implicate de o astfel de acţiune: „[…] Toţi suntem meniţi să murim într-o zi. Ne naştem ca să murim cu un scop. Fiinţele umane sunt echipate cu facultatea gândirii, care, se spune, le ridică deasupra tuturor celorlalte creaturi vii. Cunoaştem mai bine decât oricine plecarea inevitabilă din existenţa noastră şi, totuşi, dacă unul dintre noi s-ar comporta într-o manieră care să rişte atragerea mai aproape a acesteia, un întreg sistem ar fi zguduit în certitudinile sale. În acest sens, chiar şi oamenii adâncurilor au mult de învăţat de la oamenii norilor. «Himalaienii» se caţără pe vârfuri şi nu se mai uită înapoi.

[…] Acţiunea noastră, deşi neconvenţională, va fi avut meritul de a sublinia şi aminti oamenilor că toţi avem abilitatea de a ne modela visele şi a le transforma în realitate. Barierele sunt în mintea noastră. A-ţi accepta limitele sau cele stabilite pentru noi este echivalentul cu a eşua în îndatorirea noastră ca fiinţe umane. Atunci, destinul nu ni se mai pare a fi o simplă ordine impusă. Ne este dat să alegem şi să auzim vocea care ne vorbeşte despre acest destin.

[…] Când îţi vei putea auzi sufletul eliberând ultimul suspin, ca un muribund dându-şi ultima suflare, însă corpul tău, care nu a mai fost al tău pe ultimele zeci de metri, zeci de secunde trăite ca o eternitate, continuă să îţi supravieţuiască, în acel moment nu mai eşti, eşti totul.”

Patrick Musimu a trecut în nefiinţă pe 21 iulie 2011, în Bruxelles, Belgia, la vârsta de 40 de ani. A atins sufletele multora prin faptele şi credinţele sale şi va continua  pentru totdeauna să fie un deschizător de drumuri şi o lumină călăuzitoare pentru alţii. A trăit ca un adevărat copil al mării şi va rămâne veşnic prezent în cei care l-au cunoscut, în cei care citesc şi vorbesc despre el, în valurile mării care lovesc malurile pentru eternitate…

*Poze obţinute prin amabilitatea Suzanne Pugh, Freedive Egypt.

**Notă: expresia „sufletul apneei” a fost folosită de Karol Meyer cu referire la Patrick Musimu

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Un comentariu la “Patrick Musimu: sufletul apneei”

  1. Hi,
    Patrick was my friend and hero. Thank you for your beautiful article.
    Regards,
    Eric

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg