My Dive in: Romana English
RSS Articole My Dive

Un român călător pe oceanele lumii

Constantin „Costa” Benedic are şapte ani de experienţă în scufundări şi o relaţie cu marea lungă de o viaţă. A fost în locuri care apar doar ca simple puncte pe hărţile de navigaţie, în zonele cele mai exotice de pe planetă, dar crede în continuare că Marea Neagră are multe de oferit scufundătorilor, de la căluţi de mare la epave şi situri arheologice. Este clar că-i place să comunice, îi plac oamenii şi se exprimă cu naturaleţea celui care a trecut prin multe şi are termeni de comparaţie. Explică totul prin lentila pasiunii cu care realizează lucrurile pe care şi le propune, şi reuşeşte să fie şi ofiţer IT pe o navă de pasageri şi expediţii, şi instructor de scufundări, şi lucrător subacvatic comercial, şi radioamator. Un om cu multiple faţete, Costa ne-a dezvăluit cu generozitate mai jos din experienţele sale.

Marea nu e întâmplătoare în viaţă ta, e moştenire de familie. Când ai înţeles că eşti legat de mare, care a fost prima experienţă care te-a marcat?

Cred că tatăl meu, actualmente pensionat ca şef mecanic, a avut o influenţă în stabilirea ADN-ului amestecat cu apa sărată [râde]. Cu el mergeam de mic pe navele pe care lucra şi intram involuntar în contact cu mediul marinăresc.

Ca să nu mai zic că în ziua în care am fost programat să văd lumina soarelui, mama era la plajă (evident cu mine!), iar de acolo a plecat direct la spital, eu rămânând ştampilat pe viaţă cu pasiunea pentru orizonturile albastre.

Cum este viaţa pe mare?

Nu este întotdeauna uşoară. Viaţa pe mare îşi cere sacrificiile ei, pe care mulţi dintre cei de pe uscat nu le înţeleg în întregime. Depinde mult pe ce tip de navă eşti, ce tip de muncă prestezi, ce echipaj ai, plus un amestec de puţin noroc şi multă-multă muncă şi seriozitate. Dacă nu faci cu plăcere ce faci şi în ambientul în care şi cu care să te potriveşti bine, atunci contractul pe mare poate fi un coşmar.

Am lucrat şi ca marinar sau timonier, şi pe tancuri petroliere, şi pe nave de pasageri de la 4 la 6 stele, dar şi pe mega iahturi private de la 65 la 114 metri lungime, iar în prezent lucrez pe o navă de pasageri-expediţii. Au fost şi momente dure, dar şi momente foarte plăcute. Totul este să îţi cauţi echilibrul şi să fii pozitiv.

Oricum, mă pot considera un fericit deoarece pot munci unde şi ceea ce-mi place şi, în plus, pot descoperi lumea, cu toate faţetele ei.

De ce te-ai apucat de scufundări? Puteai să continui să lucrezi pur şi simplu pe mare…

Pentru mine, pasiunea pentru mare s-a extins atât la suprafaţă, cât şi în interiorul ei. Este ca şi cum ai încerca să cucereşti femeia care te atrage. Dar numai la suprafaţă (superficial), nu va fi niciodată de ajuns. Trebuie să o cunoşti şi să o adori şi în interior [zâmbeşte], de abia atunci simbioza va fi perfectă!

Primul contact cu scufundările, chiar dacă a fost mai mult informativ, l-am avut în 1996 când mi-am îndeplinit stagiul militar la „Centrul de Scafandri” din Constanţa, dar la Radiocomunicaţii. Apoi, în ’99, când lucram pe o navă de pasageri – o superbă brigantină de 110 metri lungime, cu 4 catarge şi 16 pânze, îi vedeam pe cei de acolo făcând scufundări recreaţionale cu pasagerii, iar eu eram doar pe la snorkeling [zâmbeşte].

Unde ai făcut prima scufundare şi cum a fost?

Prima scufundare în mare deschisă a fost în 2003 în Barcelona, în timpul cursului de Open Water… a fost ca un vis devenit realitate. Prea multe amănunte nu-mi aduc aminte, probabil emoţia şi tensiunea de a ţine minte totul şi de a face lucrurile ca la carte m-au scos puţin din ambientul subacvatic, dar aventurile şi cele descoperite ulterior şi-au meritat pe deplin eforturile.

Cum ţi-ai descrie cariera de scufundător? Care a fost cel mai dificil moment pentru tine?

Am început scufundările cam ca toată lumea, recreaţional, prin urmarea etapelor fireşti, de la PADI Open Water, apoi Advanced Open Water în 2003. În 2004 am urmat, tot în Barcelona, un curs de scafandru comercial de mică adâncime cu „Centre de Rescate y Investigaciones Subaquaticas”, iar apoi cursul de PADI Rescue Diver în 2005. În vara anului 2006 am făcut cursul şi practica de Divemaster la un centru din Mallorca, iar în februarie 2007 mi-am obţinut licenţa de Instructor PADI şi Instructor EFR în Aiguablava (provincia Girona, Spania) şi şapte specializări PADI (toate cu „Nautitraccion Barcelona/Gymsub Aiguablava”, centrul cu care colaborez încă de la cursul de OW). În anul 2010 am urcat la nivelul de PADI Master Scuba Diver Trainer, plus încă două specializări PADI, şi mi-am obţinut şi licenţa de Instructor TDI Advanced Nitrox pentru scufundări tehnice împreună cu cea de scafandru TDI Trimix Normoxic (cu „Rubicon Diving Center”,  Lanzarote, Insulele Canare).

Următorii paşi pentru 2011: la sfârşitul lui ianuarie în Key Largo (Florida) – două săptămâni de practică şi teorie pentru „Public Safety Diver” („Scafandru Profesionist de Salvare” – licenţa ERDI), instructor PADI Wreck plus Search& Recovery şi instructor DAN, iar apoi, puţin mai încolo, cel de PADI IDC Staff Instructor şi scafandru TDI Trimix Hipoxic.

Cât despre momente dificile, mai toată lumea cred că le întâmpină. Trebuie doar să gândeşti „la rece” şi să acţionezi „la secundă”.

Cum integrezi meseria de instructor cu cea de fiecare zi – am văzut că certifici studenţi şi pe navele pe care lucrezi? Când oferi cursuri la Marea Neagră?

În ţară ofer cursuri de scafandri recreaţionali, tehnici sau de prim ajutor în regim de „freelancer”, adică privat. Acest sistem îmi dă posibilitatea să urmez şi să satisfac cerinţele clientului, în acelaşi timp respectând standardele impuse de licenţa de certificare. Nu în ultimul rând, buna dispoziţie, profesionalismul şi siguranţa trebuie să meargă mână în mână.

Cursurile au loc atunci când sunt în vacanţă şi se organizează la cerere. Detaliile de curs se stabilesc de comun acord prin email şi/sau telefon sau la un „fresh” de portocale [zâmbeşte]. Toate informaţiile sunt disponibile pe site-urile mele.

Sezonul pentru scufundări la Marea Neagră e mai ales vara. Ce faci în restul timpului – ştiu că şi acum eşti în larg, pe o navă…

Profesiunea mea de bază este de electronist, dar deoarece nu m-am mulţumit numai cu cele învăţate în şcoală (şi datorită stimulării şi susţinerii părinţilor), am continuat pregătirea profesională şi în prezent lucrez pe o navă de pasageri-expediţii ca IT Officer. În contractul actual, început acum 6 luni, am avut plăcerea să vizitez Alaska, Kamchatka, Japonia, Guam, Micronezia, Insulele Marshall, Fiji, Tahiti şi întreaga Polinezie Franceză, Insula Paştelui, Samoa, Vanuatu, Samoa Americană, Wallis şi Futuna, Australia, Malaiezia, Indonezia şi Singapore. Da, acesta este avantajul unei nave de acest gen, de expediţii, mergând în locaţii absolut unice şi deosebite, multe dintre ele existând cu detalii doar pe Google Earth, iar pe hărţile nautice apărând doar ca simple puncte.

Ca instructor care sunt problemele cele mai des întâlnite la studenţii tăi?

Fiecare nou student este o nouă provocare. Probabil cel mai dificil este cu cei de la Open Water – începi de la zero cu ei, dar, în acelaşi timp, este o mare plăcere să le citeşti satisfacţia atunci când termină cursul şi sunt apţi să facă scufundările individual!

Există diferenţă între cursanţii români şi cei străini? Se manifestă diferit în timpul cursurilor?

Nu [râde]. Toţi sunt(em) fiinţe omeneşti, supuşi stresului, emoţiilor, greşelilor aşa că toţi ne încadrăm în aceeaşi familie a iubitorilor de mare. Bineînţeles, cu unii se merge mai uşor, cu alţii puţin mai dificil. Totul este ca tu, ca instructor, să găseşti modalitatea optimă de a-i prezenta cursantului ceea ce are de făcut astfel încât el să înţeleagă şi să asimileze corect primii paşi şi, de asemenea, ca el, viitorul scafandru, să fie flexibil şi deschis la minte şi suflet şi să fie conştient că are înainte un drum lung, anevoios câteodată, dar plăcut, în care trebuie să înveţe non-stop ca să devină un scafandru complet.

Care este cel mai important sfat pentru cei care vor să încerce scufundările?

Să iubească şi să respecte marea, să-şi cunoască limitele fizice şi psihice, să respecte ceea ce au învăţat la cursuri şi să se menţină la curent cu tot ceea ce mişcă în domeniu (cursuri, seminarii, expoziţii etc.).

Ai fost în foarte multe locuri din întreaga lume – te-ai şi scufundat în multe zone? Care este locul tău preferat pentru scufundări? În câte mări/oceane te-ai scufundat?

Fiecare scufundare este unică, chiar dacă se desfăşoară în aceeaşi zonă de „n” ori. Trebuie doar să simţi şi să-ţi placă marea. Restul vine apoi de la sine.

Ca locaţii am vizitat începând cu Newfoundland (Canada), Caraibe, Marea Mediterană, Marea Roşie, Oceanul Pacific şi până în insulele sub-antarctice ale Noii Zeelande.

Un loc preferat de scufundare este greu de ales; fiecare loc are farmecul lui. M-am scufundat cu rechini de Galapagos, cu lei de mare în insulele Snares (Noua Zeelandă) cu care s-a interacţionat absolut incredibil, la epave pline de istorie (USS Saratoga – folosită în două experimente nucleare în atolul Bikini în 1945) sau în locaţii cu o bio-diversitate absolut incredibilă (Rangiroa din Polinezia Franceză).

Te-ai scufundat şi în Marea Neagră… Ce poate să vadă un scufundător, ce e special aici?

În ciuda numelui şi a dezavantajelor geografice, Marea Neagră este un mic univers. Totul este să îţi placă să te scufunzi, să dai atenţia cuvenită detaliilor (şi nu numai rechinilor şi pisicilor de mare din Marea Roşie), şi să-ţi placă provocarea, căci adesea, scufundările la noi pot fi relativ dure comparativ cu cele din locurile tropicale. Dar eu zic mereu: dacă un scafandru se descurcă OK la noi în Marea Neagră, cu siguranţă se va descurca şi în alte locuri. Nu trebuie uitat totuşi că fiecare zonă de scufundare are particularităţile ei, de care trebuie ţinut mereu cont pentru siguranţa scufundărilor.

Din păcate, educaţia ecologică lasă puţin de dorit pe la noi, iar asta se vede şi se simte, iar cei care fac scufundări realizează cu adevărat impactul negativ al (ne-)civilizaţiei asupra mediului marin (care de la suprafaţă poate părea frumos şi perfect).

Ce avem de văzut? Căluţii de mare şi epavele şi siturile arheologice sună destul de interesant?! Să nu uităm că mai avem şi numeroase lacuri şi peşteri în ţară, de asemenea locuri deosebite pentru practicarea scufundărilor recreaţionale.

Unde ţi-ai dori să te scufunzi în viitor – unde visezi să faci scufundări?

Islanda. Sper să reuşesc în 2011. Apoi, Africa de Sud, Maldivele şi Seychelles ar fi de asemenea undeva pe listă. Sau mai exact, oriunde şi oricând este posibil [râde].

Ai un model pentru scufundări, o persoană care te inspiră?

În domeniul scufundărilor nu ştiu dacă există un model „perfect”. Totul este să adopţi ceea ce ţi se potriveşte, conform personalităţii şi nevoilor tale. Dar am avut norocul şi plăcerea să cunosc instructori de la care am avut (şi am) multe, foarte multe de învăţat!

Ai brevet de scufundător comercial. Care e cea mai mare diferenţă între scufundările recreaţionale şi cele comerciale, în opinia ta?

Planificarea, antrenamentul şi mentalitatea scufundării. Chiar dacă mediul de lucru este acelaşi, iar fizica lichidelor şi a gazelor se aplică la fel, planificarea scufundării diferă foarte mult. Suportul tehnic de la suprafaţă, unele echipamente precum şi proceduri de scufundare sunt specifice numai comercialilor, alte reguli de scufundare au puncte comune (în special cu scufundările tehnice).

Ce fel de lucrări subacvatice ai administrat?

În principiu, lucrările comerciale prestate de mine (toate în regim privat) au fost (sau sunt) fie legate de inspecţii şi întreţinere la nave comerciale (de pasageri sau iahturi), fie legate de diverse lucrări în porturi de agrement.

Ce alte pasiuni ai pe lângă scufundări?

Filatelia este o alta pasiune pe care o am de mic. Radioamatorismul este un hobby pe care-l am din ’90 şi pe care l-am dezvoltat până la nivelul profesional, ajungând să lucrez în prezent pe nave comerciale în domeniul comunicaţiilor. La fel ca şi în scufundări, unde am început ca un hobby şi am ajuns în domeniul profesional. Orice ai face, fă cu pasiune!

Y


Poti scrie un comentariu, sau poti pune un trackback de pe blogul tau:

Un comentariu la “Un român călător pe oceanele lumii”

  1. c Villa says:

    05 dec 2011 at 21:41

    Costa es usted una caja de sorpresas. Le encuentro en los lugares mas insospechados.

Scrie un comentariu

Promovează MyDive

Poţi ajuta la promovarea MyDive, apăsând butoanele de Like din site sau punându-ţi una dintre insigne pe blogul tău

Multimedia

Fotografii şi videoclipuri

Contact

Întrebări, critici sau laude? Aici ne poţi contacta

Bg